Atunci, în adolescenţă, are emoţii. Trage cu urechea la alţii mai mari ca să înveţe cum se face. Se chiombeşte la filme şi se pregăteşte.
Primul sărut e special. Nu va spune nici picat cu ceară nimănui că acela a fost primul. Îl va ascunde adânc în mintea lui şi-l va păstra numai pentru el. După ani poate va uita chipul fetei, dar nu va uita senzaţia de bucurie care i-a umplut corpul şi l-a făcut să simtă ce înseamnă să fii fericit cu adevărat.Apoi, cu timpul, sărutul tinde să devină pentru o vreme o lucrare de maestru, asta înainte de căsătorie sau de intrarea într-o relaţie de lungă durată, pentru ca mai apoi să se transforme într-un gest mecanic şi puţin convenţional.
Cu cât înaintează în vârstă, bărbaţii sărută din ce în ce mai rar.
O vreme pare să nu le pese de asta, apoi simt lipsa sărutului. Unii pornesc s-o facă la întâmplare, plătesc bani grei pentru un sărut, alţii îşi reprimă această dorinţă şi se refugiază printre amintiri.Şi unii şi alţii se întâlnesc într-un punct în care nu mai e nimic de sărutat. Privesc înapoi şi realizează că de fapt cel mai preţios sărut a fost cel dat femeii iubite.
Acel mic gest convenţional, apropierea de buzele ei înainte să plece la serviciu. Poate, în acel moment nu ştia ce înseamnă, dar acolo, în acea apropiere cotidiană se ascundea întregul lui univers, întregul lui echilibru. Era ceea ce-l făcea să se întoarcă seara acasă, era ceea ce-l făcea să zâmbească şi să se simtă fericit.O fericire diferită de cea de la primul sărut, dar una care nu ţine doar o clipă.
P.S.
Următorul text va fi publica joi, 21 iulie. Autorul e în vacanţă!