Biserica şi păcatele. Totuşi, oamenii au nevoie de credinţă şi de iertare!

Au fost foarte multe mesaje în aceste zile venite dinspre o lume profund întunecată şi care nu a empatizat deloc cu suferinţa majorităţii cetăţenilor afectaţi de tragedia din Club Colectiv. Problema nu e că s-a ajuns aici. E prea târziu ca să mai discutăm de cauze, problema e cum ieşim dintr-o astfel de fundătură.

România e o ţară care recunoaşte multe culte religioase, iar Biserica Ortodoxă e cea mai mare şi are cei mai mulţi adepţi. E respectată şi ascultată, marea majoritate a românilor având, încă, încredere în ea.

Sunt sigur că sunt mulţi preoţi care sunt adevăraţi stâlpi ai societăţii, care ajută şi care au o viaţă exemplară. E adevărat că lucrurile bune nu sunt popularizate şi, de cele mai multe ori, mass-media discută despre excepţii, dar, la umbra credinţei, se petrec şi multe abuzuri. S-a creat o falangă de fanatici religioşi care îşi împart otrava pe unde apucă, iar de cealaltă parte s-a creat o mişcare care cere limitarea rolului clerului în societatea noastră. Ar fi păcat să fim obligaţi de necugetarea liderilor să alegem o tabără sau alta.

De exemplu, solidaritatea cu cei aflaţi în nevoie este un sentiment profund creştin şi nu cred că trebuie, în momentul unei crize, să-l chestionezi pe cel aflat în necaz ca să afli cât de păcătos e şi, apoi, în funcţie de răspuns să acorzi ajutor sau nu.

Ips Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, oficiază o slujbă de pomenire a victimelor de la Club Colectiv, la Cluj-Napoca, marţi, 3 noiembrie Foto Dan Tăuţan, Mediafax

Pe de altă parte, nu cred că trebuie contestat rolul bisericii în societate.

E foarte important, iar o societate fără valorile credinţei, e una săracă. Personal, am trăit într-o lume fără biserici, fără preoţi, fără slujbe religioase. O lume în care Paştele şi Crăciunul erau sărbători ilegale. În vremea comunismului, şcoala le interzicea elevilor să participe la slujbe religioase, fiind caz de exmatriculare. Iar acea lume a ateismului impus prin politică de stat e una care a produs mari drame umane.

Nu poţi să opreşti un preot să creadă că a merge la un club în care asculţi muzică rock şi bei bere e un păcat, dar de aici până la a evita să-ţi arăţi solidaritatea cu suferinţa unei naţiuni, în opinia mea, e un drum lung.

Iar pe acest drum sunt multe victime nevinovate. Din câte ştiu, iertarea e un pilon al credinţei creştine, iar de aici ar trebui să înceapă un dialog serios între biserică şi cetăţeni.