În ultimul an, învăţământul din Românianu nu s-a îmbunătăţit semnificativ. Totuşi trebuie remarcat faptul că PSD, un partid care are o mare apetenţă pentru a face schimbări proaste în Educaţie, s-a abţinut şi se văd primele efecte a noii legislaţii în domeniul educaţiei. Cel mai spectaculos e cel al reuşitului transfer al clasei pregătitoare de la grădiniţă la şcoală.
În primul rând, un sistem social ca să se îmbunătăţească nu trebuie bruscat cu orice preţ.
Educaţia din România are nevoie de înlăturarea corupţiei şi de stabilitate. Mai sunt părinţi disperaţi care cumăpără note pentru proprii copii, mai sunt profesori care vând, mai sunt cazuri în care se copiază, mai sunt tot felul de scurtături, dar e datoria părinţilor, a copiilor şi a profesorilor să joace cinstit pentru că, efectiv, miza e viitorul.Trăim într-o lume în care, pentru a avea succes, e nevoie de ceva mai mult decât un bagaj de cunoştinţe. Cinstea, disponibilitatea de a învăţa lucruri noi, pasiunea, rezistenţa la rutina zilnică, sănătatea mentală şi fizică sunt valori care ţin de personalitatea individului şi sunt greu de predat la şcoală.
Un mediu pozitiv poate ajuta enorm.În cel mai mare studiu despre succes în care un număr de absolvenţi la Harvard au fost monitorizaţi pe parcursul a 50 de ani s-a constatat că nivelul de inteligenţă are o pondere aproape nulă în ce priveşte succesul, iar eşecul are o mare legătură cu stilul de viaţă, de exemplu, alcoolul e personajul principal în ce priveşte distrugerea unei vieţi. Chiar dacă ai studiat la Harvard.
Acestea sunt doar câteva motive pentru care ar fi bine ca BAC-ul să fie şi în România un examen cinstit. Notele să-i reprezinte pe elevi, să fie oglinda lor şi fundamentul pornirii în viaţa de adult.
Valoarea lor e mai puţin importantă. E suficient să conştientizezi faptul că acele note te reprezintă ca să obţii o a doua şansă. Când porneşti de la ceva ce ai realizat tu, de la ceva care te reprezintă poţi să devii mai bun, poţi să te perfecţionezi, poţi să încerci din nou pentru că pur şi simplu ai un reper cinstit.Dacă te minţi la începutul vieţii, dacă încerci să pari altceva, vei face asta tot timpul şi nu vei avea şansa niciodată să faci parte cu mediul. Trăim într-o lume competitivă în care nu poţi minţi în profesia ta, iar pentru a avea succes trebuie să contribui, nu să fii susţinut.