E greu să citești transcriptul convorbirilor dintre Alexandra Măceșanu și operatoarea 112 și să-ți păstrezi calmul. Știi că urmează ceva grav, cunoști ceea ce s-a întâmplat, dar, cu toate astea, te trec fiorii și te cuprinde repede furia. Îți vine să urli. În mod cert, înregistrările audio în care se aude vocea Alexandrei sunt și mai tulburătoare.
Pe măsură ce parcurgi stenograma, descoperi cum încerca o fată răpită, terifiată după ce a fost bătută și violată, să ceară ajutor de la oameni plătiți și, teoretic, instruiți pentru asta. Alexandra spune ce cunoaște, dar de la început este repezită de operatoarea 112: "Cum adică nu știi unde ești? În ce localitate te afli?", i se răspunde când ea spune că nu știe unde se află. "Păi dă-mi un punct de reper unde te afli în Caracal, cum crezi că te găsim?", este pusă la un punct.
Când ea închide primul apel, angajata serviciului 112 nu știe ce să facă.
Mai departe, Alexandra este supusă unui tir de întrebări inutile care au consumat mult timp prețios. Tot bâjbâind printre detalii, când o fată plânge la telefon și spune că nu știe unde se află, operatoarea o întreabă de unde îl cunoaște pe agresor, de parcă asta conta atunci. Când Alexandra îi spune că sună de pe alt număr, i se răspunde: "Nu contează, de unde ai tu numărul ăsta?". Cum să mai speri la ajutor când cel pe care îl rogi să te salveze nu pricepe nici ce i-ai spus adineauri?! Cum? Și totuși, Alexandra a continuat să spere.
Ce m-a surprins și mai mult este faptul că Alexandra a folosit termeni care trădează un nivel cert de educație și care, pentru un ascultător pregătit, ar fi trebuit să reprezinte un indiciu că fata trebuie luată în serios. "Sunt domnișoară, am 15 ani, și ieri am fost sechestrată de către un domn...". E șocant să vezi acum că ea l-a numit în două rânduri "un domn" pe Gheorghe Dincă. "Dumnealui m-a luat la ocazie", spune fata mai apoi.
Specialiștii pot traduce mai bine cuvintele ei, dar vorbind astfel, chiar și în acele momente cumplite, pare că Alexandra nu se pierduse complet. Cumva, după calvarul pe care îl îndurase, educația și felul ei de a gândi nu fuseseră anihilate. Continua să fie ea însăși, o fată cuminte și civilizată, așa cum fusese crescută și educată.
Dialogul este ireal - parcă cei mai nepricepuți oameni din lume au ieșit în calea fetei neajutorate. Coșmarul ei a continuat la al doilea apel, în care i s-a făcut legătura cu poliția. Deși operatoarea îi explicase că e sechestrată, agentul îi spune fetei pe un ton imperativ: "Bine, bine, rămâneți acolo!". În fața prostiei lui, Alexandra îi strigă disperată: "Aici rămân că n-am cum să ies, vă rog veniți."
În al treilea apel, absurdul urcă la cote paroxistice. Fata îi spune polițistului să trimită pe cineva, îi repetă că se teme, iar acesta o ia la rost: "Am trimis, rămâneți acolo că nu... în 2 minute n-are cum să zboare măi domnișoară. Stați acolo, da?". Atât a fost în stare un agent de poliție să-i spună unei adolescente sechestrate, bătute și violate: "Staí acolo!". Nu i-a dat niciun sfat util, nu i-a spus să închidă telefonul, nu i-a spus cum să se comporte cu agresorul ca să nu-l provoace. "Stați acolo!". Iar Alexandra acolo a stat, în timp ce "deștepții" cu leafă la stat se călcau în picioare pe lângă gard.
Posteaza comentariu