Am crescut în comunism, într-o vreme în care Moş Crăciun nu exista. Era interzis. Fusese înlocuit cu un personaj incert căruia i se spunea Moş Gerilă.
În comunism existau brazi, dar nu se găseau prea multe lucruri cu care să-i împodobeşti. Globurile se păstrau cu sfinţenie de la un an la altul şi era o dramă să spargi vreunul, pomul devenea şi mai sărac. Îl împodobeam mai mult cu hârtie colorată.
Se găseau un fel de bomboane de ciocolată, dar rar şi cu stat ore întregi la coadă.
Erau tari şi învelite în staniol. Se agăţau prin pom. Aveau un gust rău şi parcă şi ele, la fel ca globurile, erau păstrate de la un an la altul.Mi-am petrecut copilăria într-o ţară în care jucăriile reprezentau un lux. Moş Gerilă era zgârcit, dar, într-un fel ciudat, nu-mi dădeam seama de asta.
Mama îşi petrecea săptămâna de dinainte de Crăciun în bucătărie. Se trezea la două noaptea că să frământe cozonacii şi să-i pună la cuptor. Când mă trezeam în ziua de Ajun, toată casa mirosea a cozonaci.
Îmi plăcea să-i manânc aşa calzi deşi ştiam că la puţin timp o să mă doară stomacul.Astăzi, când văd magazinele pline vârf, oameni disperaţi care aleargă printre rafturi, parcările care gem de automobile, aglomeraţia şi obsesia de a cumpăra cât mai mult şi cât mai ieftin, mi-e imposibil să nu-mi amintesc de vremurile vechi şi să nu-mi spun că cele de acum nu mai au nicio legătură cu ce se întâmpla în copilăria mea.
Dar, pot să depun mărturie că în felul în care percepeam Sărbătorile nu e nicio diferenţă.
Mă bucuram şi atunci şi mă bucur şi acum. Şi pot să spun, ca unul care a trăit în două lumi, că fericirea are întotdeauna legătură cu sufletul şi nu cu burta.
Posteaza comentariu