Am plecat în Milano zâmbind și m-am întors plângând

Ce mi-am dorit și ce am obținut de la un city break în Milano? Voiam puțină liniște, dar n-am obținut decât tristețe, furie și neputință!
Am plecat vineri cu gândul că îmi voi sărbători ziua de naștere, însă nu înainte de a mă asigura că am unde să votez. Mi-am notat adresa de la Consulatul Român din Milano, iar la ora 14:30 am fost acolo. N-am putut să votez. Nici eu, nici alte mii de români. 

Două cozi infernale și n-am reușit să votăm nici pe jumătate


A plouat, a ars soarele, am stat nemâncați, nu am avut acces la o toaletă. Dar de votat, tot n-am votat.
Am renunțat la o parte din concediul meu pentru a-mi face datoria. Mi-am dorit să conteze. Pentru copilul meu, pentru mine, pentru oamenii care au plecat din țară de lângă părinții și copiii lor! N-am putut. Nu m-au lăsat! 
E dreptul meu să votez, dar mi l-au luat și pe acesta! E dreptul meu să-mi doresc o schimbare, dar mi l-au luat și asta. 

Îmi pare rău că am plecat din țară. Trebuia să anticipez că vor boicota voturile din DIASPORA.
N-ar fi fost prima oară! Îmi pare rău că am fost egoistă și mi-am dorit vacanța asta! Îmi pare rău pentru mamele care au stat cu copiii în soare, pentru bătrânii care au stat la coadă o zi întreagă fără rost! Îmi pare rău pentru toți acei ochi triști și dezamăgiți pe care i-am văzut!
Pe de altă parte, mă bucur că s-au trezit românii, dar sunt tristă că atâția indivizi își bat joc de drepturile noastre! M-am simțit de parcă eram în vremurile comuniste.
Am așteptat o zi întreagă ca să ne simțim mai umiliți ca niciodată.

Va veni și ziua aia când toți cei care nu dau doi bani pe noi acum să plătească. Cu vârf și îndesat! Ne-am trezit, oameni buni, iar povestea abia acum începe! Finalul îl scriem noi, nu altcineva. Și vrem să fie cu happy end, asta-i clar!
 
Mă întorc spre casă acum. Cu ochii în pământ și furioasă. E ca și cum mi-au spart hoții casa.
Nu o dată, nu de două ori, ci în fiecare zi! Aș fi votat împotriva ciumei și aș fi spus Da la referendum. Aș fi, dar nu m-au lăsat. Mi-a fost interzis dreptul ăsta. 
 
Am plecat în Milano zâmbind și m-am întors plângând...
 
 Cosmina Kovacs
 
 
Cosmina Kovács
27 Mai 2019