Actorul Ray Liotta, cunoscut în special datorită rolului Henry Hill din filmul de succes „Goodfellas”, a încetat din viață în somn, într-o cameră de hotel din Republica Dominicană, acolo unde lucra la un nou film. Starul, care a interpretat în special roluri de gangster, avea 67 de ani și urma să se căsătorească cu logodnica lui, Jacy Nittolo.
Liotta lucra la un nou film, „Dangerous Waters”, regizat de John Barr, care se filma în Caraibe. Numeroase staruri de la Hollywood au fost șocate de moarte neașteptată a actorului. Martin Scorsese, regizorul „Goodfellas”, a declarat că este devastat de decesul prietenului său.
„Sunt absolut șocat și devastat de moartea bruscă, neașteptată a lui Ray Liotta. Ca actor, era atât de talentat, aventuros și curajos”, a spus regizorul în vârstă de 79 de ani, potrivit deadline.com.
Viața actorului a fost la fel de zbuciumată ca cea a personajelor pe care le-a interpretat de-a lungul anilor, în cele peste 120 de filme în care a jucat.
Liotta a fost abandonat la naștere de mama sa biologică, care l-a dus la un orfelinat.
A fost adoptat la vârsta de șase ani de un cuplu din New Jersey, dar decenii la rând s-a luptat să se împace cu gândul că mama sa naturală nu l-a dorit.Mulți ani mai târziu, cu ajutorul fostei sale soții, Michelle Grace, starul a reușit să-și găsească mama biologică. Cu toate acestea, a spus ulterior că întâlnirea cu cea care i-a dat viață a fost „dezamăgitoare”, adăugând „Mulțumesc lui Dumnezeu că am fost adoptat”.
Actorul a suferit un alt șoc în timpul filmărilor pentru „Goodfellas”, pelicula care i-a adus succesul internațional. Starul a plecat în grabă de la filmări pentru a fi alături de mama sa adoptivă, care și-a dat ultima suflare în brațele lui, fiind răpusă de cancer.
Într-un interviu din 2014 pentru Larry King, actorul a spus că la început o detesta pe mama sa biologică pentru că l-a abandonat. Dar după ce a descoperit motivele pentru care l-a lăsat la orfelinat, a înțeles de ce a făcut acest lucru.
„Eram foarte pornit.
Îmi spuneam 'Cum poți să abandonezi un copil?' și alte astfel de lucruri. Dar atunci când am întâlnit-o am realizat că a avut motive întemeiate. Am realizat apoi că în 99% din cazurile de copii dați spre adopție este pentru binele copilului. Familia, situația, vârsta dictează că acesta este cel mai bun lucru pentru copil”, a spus starul la acea vreme.Deși a devenit un star de cinema, Ray Liotta nu și-a dorit inițial să devină actor. El a dezvăluit că era pasionat mai mult de sport și a decis să încerce actoria atunci când profesoara de teatru i-a cerut să joace într-un spectacol, la școală.
Dar nici după această experiență nu a fost atras de actorie. Vedeta a dezvăluit că abia la facultate, atunci când a cunoscut „o fată foarte drăguță”, a devenit interesat de actorie.
„Nu îmi plăcea deloc actoria. Nu eram deloc interesat. Dar s-a întâmplat să merg la Universitatea din Miami și credeam că o să mă înscriu la arte.
Am văzut că erau cerințe destul de grele. Apoi m-am uitat la departamentul de actorie și la înregistrări era o fată foarte drăguță”, a dezvăluit starul.După terminarea facultății, Liotta s-a mutat la New York, unde s-a angajat ca ospătar. Iar după șase luni a reușit să obțină primul rol, în telenovela „Another World”, în care a jucat din 1978 până în 1981.
Și-a făcut debutul pe marele ecran în 1983, cu rolul din „The Lonely Lad”, însă primul său rol major este considerat cel din filmul „Something Wild”, pentru care a fost nominalizat la Globurile de Aur.
Filmul „Goodfellas” al lui Martin Scorsese, din 1990, în care a jucat alături de Robert de Niro, Joe Pesci și Paul Sorvino, a fost cel care i-a adus succesul internațional.
Actorul a vorbit despre personajul său din acest film de succes, spunând că i-a fost dificil să interpreteze rolul unei „persoane atât de violente”.
Deși a interpretat numeroase roluri de gangster de-a lungul carierei, Liotta a dezvăluit că nu a fost un bătăuș în viața reală, iar singura sa altercație fizică a avut loc la școală, în clasa a șaptea.
Ray Liotta a fost căsătorit din 1999 până în 2004 cu Michelle Grace.
Fiica lor, Karsen Liotta, care este la rândul său actriță, s-a născut în 1998.În timpul pandemiei, starul american a început o relație cu hairstilista Jacy Nittolo, pe care o ceruse în căsătorie. Logodnica sa se afla alături de el când actorul a încetat din viață în camera de hotel din Santo Domingo, Republica Dominicană.
Posteaza comentariu