7 gânduri ale unui părinte nepriceput

Părinţii sunt mereu îngrijoraţi. Aş vrea să-i ajut, dar nu pot. Eu însumi sunt părinte şi habar n-am dacă fac bine ceea ce fac. Nu poţi să dai sfaturi altor părinţi, mai ales atunci când tu, la rândul tău, n-ai nicio soluţie. Cred că cei mai buni consilieri în această problemă sunt specialiştii fără copii. Sunt relaxaţi, detaşaţi, iar soluţiile lor se potrivesc la fel de mult ca şi soluţiile noastre. Adică sunt nesigure.

De şapte ani sunt părinte şi, în acest timp, n-am găsit nicio soluţie pentru o educaţie impecabilă şi n-am nicio siguranţă că sfaturile mele, cunoştinţele mele şi experienţa mea de viaţă au vreo valoare pentru fiica mea.  Aşa că , în relaţia cu ea, aplic câteva principii care încearcă mai mult să nu facă rău decât să facă vreun bine.

1.

2. De câte ori fiica mea îmi pune o întrebare, fac tot posibilul să răspund cât mai scurt, monosilabic şi chiar prin semne ca să n-o plictisesc. De cele mai multe ori răspund cu ”Nu ştiu.” Şi îi sugerez să caute pe Google.

3. Nu îi fac temele.

4. Nu simt că notele pe care le ia la şcoală mă reprezintă în vreun fel. O felicit dacă sunt bune. O încurajez dacă sunt slabe.

5. Prefer să se dea cu bicicleta, să alerge, să înoate în loc să stea în casă şi să facă exerciţii la matematică.

6. Pentru că nu am răspunsuri inteligente în raport cu viaţa mea, sunt sigur că nu am răspunsuri inteligente nici în raport cu viaţa ei, aşa că mă mulţumesc să mă trezesc o dată pe noapte şi s-o învelesc. Ştiu că va veni o vreme când voi trăi doar din amintirea acestui gest.

7. Vreau să meargă la şcoală pentru că acolo nu cunoştinţele şi informaţiile sunt importante, toate astea sunt astăzi la o distanţă de câteva taste, ceea ce nu găseşti pe niciun computer sunt prietenii reali, sunetul cuvintelor, zâmbetul învăţătoarelor, glumele colegilor, emoţiile  şi jocurile copilăriei.

Ştiu că sunt un părinte nepriceput.

La mulţi ani, Maria!