Deşi nu se observă cu ochiul liber şi nu citiţi despre asta prea des, există câteva avantaje şi ale unei relaţii de lungă durată (peste 10 ani). Mulţi bărbaţi au tendinţa în ziua de azi să privească o astfel de relaţie ca pe un eşec personal, dar când se termină descoperă cu stupoare că noua relaţie e mult mai stresantă. Bineînţeles, pentru că e mult mai scurtă!
Iată cinci avantaje ale relaţiilor lungi din perspectiva unui bărbat. Adică a mea:
1. Nu-ţi dă nelinişti emoţionale.
Nu-ţi mai pasă prea mult dacă ai burtă şi poţi să priveşti critic toate celelalte femei deşi nu-ţi prea dă mâna s-o faci.2. Chiar dacă partenera sau soţia ta nu mai vorbeşte cu tine o săptămână, la o adică, ai tot timpul pe cine să dai vina, cu o singură condiţie - să n-o faci cu voce tare. În gând e mai sigur.
3. Nu-ţi calci niciodată cămăşile. Dacă o faci, vei fi adulat şi vor afla de isprava ta toate doamnele de la coafor. Ce mai, un erou.
4. Nu trebuie să pari mai tânăr, nu trebuie să pari mai frumos, nu trebuie să te dai cu tot felul de drăcii prin cap ca să încetineşti extinderea cheliei.
5.
Greşelile şi păcatele ţi se iartă mai uşor. Înţelepciunea femeilor e direct proporţională cu lungimea relaţiei. Din acest motiv, după treizeci de ani de căsnicie ţi se iartă orice chiar şi faptul că mori mai repede decât ea.
Posteaza comentariu