Viaţa unui bărbat pare o continuă încercare de a împăca mereu atât capra cât şi varza.
Rareori reuşeşte!1. Timpul liber. Într-o relaţie, un bărbat se plânge de foarte multe ori de faptul că nu mai are timp să facă lucrurile pe care le făcea înainte, când era singur. Partenera îi organizează viaţa, îl vrea numai pentru ea, iar el ajunge să tânjească după o oră în care să facă tot ce-i trece prin cap. Pescuitul, pentru mulţi, e de fapt o evadare dintr-o relaţie.
2. Banii. Mulţi bărbaţi realizează rapid că într-o relaţie ajung să aibă în buzunar mai puţini bani decât înainte. Dragostea costă şi nu puţin. Dar asta nu ne spune nimeni înainte. O relaţie vine cu responsabilităţi, cu facturi, cu rate şi cu investiţii care trebuie să finanţeze visele comune. Nu ştiu de ce, dar cele mai multe vise comune sunt, de fapt, cele ale partenerei.
Noi nu avem niciodată curajul să le spunem cu voce tare. Nicio femeie sănătoasă la cap n-ar mai sta lângă noi. Aşa că tăcem şi plătim.3. Celelalte femei. Deşi, la început, are senzaţia că o singură femeie e de ajuns. Odată cu trecerea timpului îl năpădesc tot mai multe nostalgii. Mulţi bărbaţi se trezesc la un moment dat gândindu-se numai la celelalte. Această situaţie e greu de explicat şi, oricum, explicaţia nu are niciun fel de morală.