Toate femeile merită o floare în prima zi de primăvară. Dacă mă întrebaţi, cred din tot sufletul în egalitatea dintre sexe, dar această egalitate e încă departe. Multe femeie s-au ales cu mai multă muncă din această egalitate, adică trag şi la serviciu şi acasă. Multe trebuie să suporte o hărţuire continuă.
Sunt fluierate pe stradă, pipăite prin mijloacele de transport sau agresate de şefi obsedaţi. Iar multe tac doar pentru a-şi păstra slujba sau tac pentru că nu au ce să facă. Dar, România e o ţară care face parte din Uniunea Europeană şi asta înseamnă că totul e OK. Dar nu e.Toate femeile merită o floare în prima zi de primăvară pentru că îşi doresc cu ardoare să fie mame, pentru că mai au putere să iubească şi să se bucure de dragoste.
Toate femeile merită o floare pentru că ele ştiu cel mai bine să pună în valoare venirea primăverii.