La profilul uman, elevii au avut un text la prima vedere din piesa de teatru ”Citadela sfărâmată” de Horia Lovinescu. La subiectul al doilea, au primit rolul lecturii în dezvoltarea personală, un text argumentativ de maximum 300 de cuvinte. La al treilea subiect, eseul, elevii au avut de caracterizat un personaj dintr-un roman psihologic studiat.
Peste 137.000 de candidaţi susţin, în săptămâna 4-8 iulie, probele scrise din cadrul examenului de Bacalaureat 2016, potrivit datelor comunicate de Ministerul Educaţiei agenţiei de presă Mediafax.
SUBIECTE LIMBA ROMÂNĂ PROFIL REAL
SUBIECTE LIMBA ROMÂNĂ PROFIL UMAN
Probele scrise de la Bacalaureat au început luni, 4 iulie, cu testul de la Limba şi Literatura Română, urmând ca marţi să aibă loc proba la Limba Maternă, miercuri (6 iulie), candidaţii să susţină proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie), iar vineri va avea loc proba la alegere în funcţie de profilul liceal absolvit, care se susţine la una din 10 materii: geografie, chimie, fizică, biologie, informatică, filosofie, logică, psihologie, sociologie şi economie.
Afişarea rezultatelor se va face pe 12 iulie, la avizierele liceelor şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, până la orele 16:00, iar depunerea contestaţiilor se va face în aceeaşi zi, între orele 16:00 - 20:00. Rezultatele finale se vor publica în data de 16 iulie.