Ziua Viziunii la Zilele Biz

Zilele Biz continuă marți, 13 noiembrie, cu Ziua Viziunii, zi care aduce în prim plan studii de caz atât din corporații cu strategii inovatoare, cât și din rândul start-up-urilor ingenioase, care compensează lipsa resurselor financiare cu idei creative. Prima sesiune reunește specialiști în domeniul IT&C, oameni care decid astăzi felul în care vom folosi tehnologia mâine, dar și un studiu realizat în exclusivitate pentru Zilele Biz de către ISRA Center, despre noile surse de inovație din ziua de azi.

ISRA Center propune o incursiune în universul inovației și creativității care pornește de la celălalt capat al firului.  Pentru că doar a asculta consumatorul, a ști ce își dorește și ce nevoi are a devenit pur și simplu insuficient într-o lume în permanentă schimbare și căutare de diferențiere, ISRA Center adresează invitația de a capitaliza, prin intermediul research-ului, noi surse de inovație prezente chiar în mediul lor natural și care așteaptă semnalul verde: consumatorii.

„Consumatorii fideli sunt cei care care cunosc cel mai bine marca pe care o folosesc și o adoră, pot fi în același timp cei mai mari fani dar și cei mai aprigi critici, iar utilizarea frecventă îi face să cunoască chiar și cele mai ascunse puncte nevralgice ale acesteia.  Prin urmare, studiul ISRA Center arata cine și cum sunt acești consumatori și care sunt pașii implicării lor în procesul de co-creație.

Mai mult, studiul indică țn ce masură acești consumatori se găsesc printre noi, unde pot fi întâlniți și cum anume pot fi targetați”,  declară Alice Mihai, Business Development Director, ISRA Center.

Sesiunea “Gândește outside the box, ca strategie pe termen lung” are ca invitați reprezentanții unor business-uri devenite repere în industriile în care activează.  Cea de-a treia sesiune a zilei prezintă studii de caz cu câteva dintre cele mai inovatoare start-up-uri din România. Inovația este în general considerată apanajul companiilor mari, cu o forță financiară semnificativă, de multe ori însă afacerile mici sunt cele care răstoarnă prejudecățile mari.

Printre speakerii invitați la Ziua de Inovație se numără:  Alice Mihai, Business Development Director, ISRA Center; Mihaela Stănoiu, Marketing Manager, Samsung România;  Mihnea Nicolescu, Director de proiecte, okazii.ro; Gabriel Ghiță, Business Development Manager CEE, MasterCard Europe; Sebastian Vaduva, Co-Founder & C.E.O, Appscend; Ionuț Gaotă, Windows Business Group Lead, Microsoft România; Vera Carmazan, Office Business Group Lead, Microsoft România; George Crețu, CEO, Enterprise Concept; Liviu Nistoran, CEO, Evolio, Frank Mayr, Chief Innovation Officer, Affichage România; Ioana Suciu, Marketing Manager, Heidi Chocolate; Adrian Nicolaescu, Executive Director Marketing, PR & BD, Caroli Foods România; Alexandru Manda, Marketing Manager și co-fondator Atelierele Pegas; Roxana Murgu, Co Founder, Band of Creators; Claudia Filip, Pomello; Adrian Pop, Fundraising & Communications Manager, PRISPA; Marian Alecsiu, General Manager, F64 Studio; Vlad Craioveanu, Co-Fondator HUB Bucharest; Alina Andries, Managing Partner, MATIUS; Andrei Barbu, Coșul cu legume.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod