Vecina suspectului de la Caracal ar fi sunat de două ori la 112, să anunțe o activitate suspectă. Poliţia i-ar fi transmis să stea liniştită

Potrivit G4Media, o vecină din Caracal a lui Gheorghe Dincă, suspectul în cazul dispariţiei Alexandrei, a sunat la 112 de două ori, la ora 3.00, apoi la 5.00 dimineaţa, în noaptea de 24 spre 25 iulie, ca să anunțe o activitate suspectă în faţa porţii acestuia.
Femeia a sunat cu câteva ore înainte ca fata dispărută, Alexandra Măceşanu, să sune şi ea la 112 în jurul orei 11, au declarat pentru G4Media surse judiciare. Practic, Poliţia avea o posibilă locaţie suspectă chiar din dimineaţa zilei de joi, 25 iulie. Ea plecase de acasă din localitatea Dobrosloveni către Caracal.

Vecina a spus că în faţa porţii individului se aflau două autoturisme parcate portbagaj în portbagaj. Ea le-a zis poliţiştilor că situația are legătură cu cazul fetei dispărute.
Pe reţelele de socializare, oamenii din Caracal distribuiau fotografia fetei dispărute încă din seara zilei de miercuri, 24 iulie, relatează site-ul citat.

Primul apel al vecinei lui Dincă a fost la 3.00 dimineaţa. La 5.00, ea ar fi revenit ca să ceară informaţii, iar poliţistul de serviciu i-ar fi spus să stea linisţită. "Doamnă, culcaţi-vă liniştită. Sunt maşinile Poliţiei. Nu le mai păziţi, doamnă! Nu trebuie să staţi dumneavoastră trează ca să o găsim pe fată", ar fi fost dialogul dintre vecină şi poliţistul de serviciu.
 
La ora 11.00, în aceeaşi zi, Alexandra a reuşit să sune la 112 de pe un telefon al criminalului.
Anchetatorii au intrat abia 19 ore mai târziu, la ora 6.00 dimineaţa, pe 26 iulie, în locuinţa suspectului.

Primele teste ADN confirmă că perechea de cercei găsită în maşină bărbatului din Caracal suspectat de răpirea şi uciderea a două tinere i-au aparţinut Alexandrei Măceşanu, în vârstă de 15 ani, adolescenta care nu a mai putut fi salvată de autorităţi.

Gheorghe Dincă a fost adus duminică dimineaţa la locuinţa sa, de forţele speciale ale Poliţiei şi de procurorii DIICOT.
Cercetările au fost reluate, dar sunt extrem de dificile, întrucât curtea are o suprafaţă de aproape 3.000 de metri pătraţi.


Foto: Hepta, Facebook
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod