Adrian Ţuţu a fost cel care a luat marele premiu, în valoare de 120.000 de euro, impresionând juriul şi publicul. Tânărul are 18 ani şi, în preselcţii, a reuşit să-i dea gata pe membrii juriului de la "România au talent", cu o compoziţie proprie care se poate dovedi a fi un imn neoficial al show-ului de la PRO TV. Povestea impresionantă de viaţă pe care o are puştiul a cântărit foarte mult în decizia finală, Adrian Ţuţu reuşind să-i surclaseze pe favoriţii Narcis Ianău şi Valentin Dinu, care au ocupat locurile doi, respectiv trei.
S-a născut în Bucureşti, dar când avea 4 ani s-a mutat cu familia la Focşani.
În primul an după moartea mamei, fraţii lui au avut grijă de el. Apoi a fost crescut de bunică, până la 15 ani, când s-a mutat singur în apartamentul lăsat de părinţi. A muncit pe şantier ca să poată avea o pâine pe masă. Chiar dacă a suferit şi a răbdat de multe ori de foame, nu a renunţat la pasiunea sa.
"Mă simt foarte emoţionat şi nu mai ştiu ce am în cap. M-am cam pierdut, nu mai am cuvinte. Vreau să zic că, de acum înainte, toată viaţa mea v-o dăruiesc vouă şi sper ca piesele mele să fie întotdeauna un mesaj bun pentru voi", a spus Adrian, luni seară, după ce a câţtigat titlul de "Cel mai talentat român".
Când s-a înscris la preselecţia pentru "Românii au talent", nu credea că are multe şanse.
Locul 2 a fost ocupat de Narcis Ianău
Locul 3 i-a revenit lui Dinu Valentin