Potrivit declarațiilor prefectului Capitalei, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare și consum în unitățile de tip restaurante și cafenele nu este permisă în București. Se face o excepție pentru unitățile de cazare, hotel, pensiune, unde este permisă servirea în interior doar pentru cei cazați.
Activitatea sălilor de spectacole și concerte este interzisă – când rata va reveni sub 1,5 la mia de locuitori, vor fi reluate aceste activități.
În privința prezenței persoanelor în jurul școlilor s-a impus purtarea măștii de la copii peste 5 ani în intervalul 7:00-21:00. Revine obligația PMB și a primăriilor de sector să delimiteze aceste zone – chiar și o simplă vopsea, a spus prefectul.
Activitățile de control în târguri, piețe, transport în comun și apropierea unităților școlare vor fi intensificate.
Angajații afectați de restrângerea activității economice – HoReCa și spectacole – vor beneficia de măsuri de sprijin.
În momentul în care rata de incidența scade sub 1,5 la mie, CNSU se va reuni de îndată și va dispune reluarea tuturor activităților.
Restaurantele și cafenelele se închid în Sibiu și Galați
Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din țară anunță impunerea restricțiilor anti-COVID în tot mai multe orașe. La Galați, începând cu 12 octombrie, se va suspenda activitatea restaurantelor și cafenelelor.
Autorităţile gălăţene au decis să suspende începând de marţi până pe 12 octombrie activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul clădirilor din oraşul Galaţi şi din comunele Cuca, Şendreni şi Vânători.
Restaurantele şi cafenelele aflate în pensiunile şi hotelurile din localităţile menţionate rămân deschise doar pentru clienţi. De asemenea, unităţile pot prepara produse care nu se consumă la faţa locului.
Timp de o săptămână va fi suspendată şi activitatea cazinourilor din Galaţi. În plus, nu vor fi deschise cinematografele şi teatrele, iar spectacolele şi evenimentele culturale sunt interzise în toate localităţile menţionate.
Măsurile au fost luate în localităţile din judeţul Galaţi unde incidenţa cumulată a cazurilor de infectare în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1000 locuitori.
Măsurile restrictive din Sibiu
În patru localități din județul Sibiu masca devine obligatorie în spațiul deschis, iar restaurantele și cafenelele se închid, de miercuri, din cauza COVID-19. În jurul școlilor din tot județul devine obligatorie masca de protecție, au anunțat, miercuri, reprezentanții Prefecturii Sibiu.
"La nivelul localităților Șelimbăr, Cârțișoara, Vurpăr și Merghindeal, având în vedere înregistrarea unei rate de incidență cumulate în 14 zile între 1,5 și 3 la mia de locuitori în 4 localități ale județului Sibiu, DSP Sibiu formulează următoarele propuneri: începând cu data de 7 octombrie, ora 00.00 până la data de 20 octombrie, ora 24.00 se va institui obligația purtării măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura de către toate persoanele aflate pe teritoriul localităților Șelimbăr, Cârțișoara, Vurpăr și Merghindeal prezente în toate spațiile publice deschise. Se vor excepta de la această măsură copiii cu vârsta mai mică de 5 ani. Începând cu data de 7 octombrie ora 00.00 până la data de 20 octombrie, ora 24.00, în localitățile Șelimbăr, Cârțișoara, Vurpăr și Merghindeal se va interzice organizarea evenimentelor private în cadrul saloanelor de evenimente, precum și funcționarea restaurantelor, barurilor, cafenelelor și a cluburilor", a spus Gabriel Budescu, directorul DSP Sibiu, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Sunt exceptate de măsura închiderii zona mall-ului din Șelimbăr cu toate supermarketurile și restaurantele din jur.
De asemenea, fac excepție de la această măsură persoanele cazate în unități hoteliere din cele patru localități, care pot lua masa în cadrul restaurantelor acestora.
Totodată, se recomandă ca de miercuri, ora 00.00 până la data de 20 octombrie, ora 24.00, lăcașurile de cult din Şelimbăr, Cârţişoara, Vurpăr şi Merghindeal, să desfășoare slujbele religioase în curte, iar credincioșii să poarte masca de protecție şi să păstreze distanța fizică de doi metri între persoane.
Tot de miercuri, ora 00.00 până la data de 20 octombrie, ora 24.00, se va institui obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pe o rază de 100 de metri în jurul tuturor școlilor din județul Sibiu. Excepție de la această măsură fac copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.
Masca, obligatorie în apropierea școlilor din județul Dâmbovița
Purtarea măştii de protecţie în preajma şcolilor din localităţile Titu, Crevedia, Glodeni, Ocniţa, Moţăieni, Perşinari şi Ulmi va fi obligatorie începând din data de 7 octombrie, potrivit unei hotărâri adoptată marţi de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Dâmboviţa.
CJSU Dâmboviţa a mai stabilit restricţionarea activităţilor cu publicul în interiorul clădirilor restaurantelor, cafenelelor şi operatorilor de jocuri de noroc în oraşul Titu în perioada 7 - 13 octombrie şi prelungirea acestor restricţii până pe 13 octombrie în localităţile Crevedia, Glodeni şi Ocniţa.
"Începând cu data de 7 octombrie, până la data de 13 octombrie 2020, se menţin restricţiile, în sensul interzicerii activităţilor cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi a activităţilor operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc de pe raza următoarelor unităţi administrativ-teritoriale: Crevedia, Glodeni, Ocniţa. Începând cu data de 7 octombrie, până la data de 13 octombrie 2020, se restricţionează în sensul interzicerii activităţilor cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi a activităţilor operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc de pe raza oraşului Titu", se arată în hotărârea CJSU Dâmboviţa.
În privinţa obligativităţii purtări măştii de protecţie pe o rază de 100 de metri în jurul unităţilor şcolare, acesta se instituţie începând din 7 octombrie în localităţile Titu, Crevedia, Glodeni, Ocniţa, Moţăieni, Perşinari, Ulmi, comitetele locale pentru situaţii de urgenţă urmând să dispună măsurile necesare pentru semnalizarea corespunzătoare a acestor zone prin marcaje sau anunţuri.
Foto: Hepta