Aceasta a fost declaraţia pe care a făcut-o fostul star din "Ally McBeal", în cadrul show-ului prezentat de Oprah Winfrey. În plus, aceasta a fost prima dată când actriţa a vorbit despre problemele de sănătate pe care le-a avut.
DeRossi a mărturist că toate problemele de alimentaţie au pornit în momentul în care şi-a dat seama că este altfel din punct de vedere sexual, că este lesbiană.
"Mi-a luat mult, mult timp să mă gândesc că am o problemă.
Nu vroiam să merg la restaurante cu pizza pentru că îmi aminteau cum era să mănânci pizza şi îmi era teamă cu adevărat că voi fi copleşită de impulsul de a face un ospăţ şi dacă începeam, atunci nu mă mai opream”, a declarat frumoasa blondă.

"Ruşinea" că este lesbiană a dus-o în pragul morţii, iar dragostea iubitei ei de atunci, actuala soţie acum, Ellen DeGeneres a salvat-o.
În anul 2008 s-a căsătorit, iar aceasta a fost dovada pe care şi-a dat-o că, în sfârşit, şi-a acceptat orientarea sexuală.