Pandemia a schimbat modul în care ne definim viața de zi cu zi, făcându-ne să ne regândim prioritățile și, poate, calea pe care dorim să o urmăm. Pe măsură ce ne întoarcem treptat la normalitate, un domeniu care are nevoie, mai mult decât oricând, de atenția noastră, este mediul înconjurător. Prin urmare, campania O Românie Curată Începe de Acasă, inițiată în 2018 de Procter & Gamble și Act for Tomorrow (AFT), a continuat în 2021, luând însă o și mai mare amploare. Anul acesta, respectând cu strictețe măsurile sanitare, mișcarea s-a extins pentru prima dată la nivel național și a implicat voluntari din mai multe orașe din România.
Pe parcursul desfășurării campaniei, în perioada 10 aprilie - 22 mai, au fost colectate peste 700 de kilograme de deșeuri
De asemenea, 160 de voluntari din București, Ilfov, Piatra Neamț, Botoșani, Iași și Brașov au spus DA invitației lansate de Procter & Gamble și s-au alăturat organizației Act for Tomorrow pentru acțiuni de ecologizare. Acestea au avut ca scop restabilirea curățeniei și frumuseții naturale a mai multor zone din țară, precum malul lacului Grivița și Pădurea Cernica din zona București sau Pădurea Baisa, o arie protejată Natura 2000 din județul Botoșani. Deși pandemia a impus măsuri sanitare stricte, evenimentele, mai restrânse de această dată, au fost un exemplu pentru mulți oameni, încurajându-i să continue misiunea pentru o Românie mai curată.
”Cu toții avem responsabilitatea de a face lumea un loc mai bun și trebuie să ne unim forțele pentru a proteja mediul înconjurător. Putem face acest lucru începând de la noi de acasă, prin adoptarea unor obiceiuri de viață mai sustenabile, extinzându-ne, apoi, către comunitățile noastre. În ciuda provocărilor aduse de pandemie, am reușit să ne ducem misiunea mai departe, în și mai multe orașe și să transformăm O Românie Curată Începe de Acasă într-o mișcare națională. Deoarece, în final, O Românie Curată Începe de Acasă, cu fiecare dintre noi!” a declarat George Carpov, Company Communications & Government Relations Senior Manager, South-East Europe.
Andrei Coșuleanu, Președintele Act for Tomorrow, explică: „La AFT, obiectivul nostru este de a demonstra că oamenii pot trăi în armonie cu natura și, totodată, că protejarea mediului înconjurător nu este conceptul abstract și vast la care ne gândim. Ci dimpotrivă, este vorba despre acțiuni mici, făcute în mod consecvent și conștient. Prin urmare, participarea la inițiativa P&G a fost un pas firesc. În 2018, am început o poveste de succes care acum se extinde la scară națională. AFT și P&G au un obiectiv comun - sustenabilitatea, o formă de continuare a muncii noastre în viitor, pentru copiii noștri și pentru generațiile care vor urma.”
Proiectul ‘O Românie Curată Începe de Acasă’ a fost lansat acum 3 ani, în 2018, pentru a ajuta la protejarea naturii în România.
Campania a crescut de la o ediție la alta, devenind un îndemn la acțiune, care poate fi ușor urmat de fiecare dintre noi. Mișcarea reunește voluntari P&G, ONG-uri și comunități locale într-un efort de a curăța zonele din țară. În ultimii ani, au fost implicați peste 1.700 de voluntari și mai multe zone au fost curățate în Prahova, Giurgiu și Ilfov. În același timp, peste 1.000 de elevi au fost instruiți cu privire la obiceiurile de viață sustenabile de acasă și în comunitățile lor.
Despre Procter & Gamble
Prin produsele sale, P&G ajunge la aproximativ cinci miliarde de oameni din întreaga lume. Compania are unul dintre cele mai puternice portofolii de branduri de încredere, de calitate, lideri în categoriile lor, precum: Always®, Ariel®, Crest®, Fairy®, Gillette®, Head & Shoulders®, Lenor®, Olay®, Oral-B®, Pampers®, Pantene®, Tide®, Vicks®, Viakal, Swiffer, Aussie. Comunitatea P&G include operațiuni în aproximativ 70 de țări din întreaga lume. Pentru cele mai recente știri și mai multe informații despre P&G și brandurile sale, vă rugăm să vizitați https://ro.pg.com/.
Despre Act for Tomorrow
Act for Tomorrow este un ONG creat de o echipă de oameni pasionați și dedicați, care și-au propus cu resursele lor să contribuie la dezvoltarea unei lumi mai bune, mai responsabile și curate. AFT își concentrează resursele și know-how-ul pentru realizarea unor proiecte sub umbrela sustenabilității și a creativității, care să aibă impact direct atât asupra cetățenilor, cât și a zonelor defavorizate din România.
Posteaza comentariu