Stephen Hawking este considerat unul dintre cei mai inteligenți oameni ai timpului nostru care a inspirat generații întregi.
El a avut un mesaj foarte puternic pentru cei care suferă de depresie, comparând-o cu o gaură neagră. El a prezentat acest mesaj în ianuarie a.c., în cadrul conferinței ”Reith Lecture”, organizată la Royal Institute din Londra, în fața unui public format din 400 de persoane.
”Mesajul acestei prelegeri se referă la faptul că găurile negre nu sunt atât de negre precum sunt prezentate.
Nu sunt închisori eterne, așa cum s-ar fi crezut.
Lucrurile pot ieși dintr-o gaură neagră în exterior și posibil în alt univers. Deci, dacă simți că ești într-o gaură neagră, nu renunța; există o cale de ieșire. Este foarte important să nu devii furios, indiferent cât de dificilă ar părea viața, deoarece poți pierde orice speranță dacă nu mai ești capabil să râzi de tine și de viață în general”, a declarat fizicianul. La doar 22 de ani, Hawking a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică, iar medicii i-au mai dat de trăit doar câțiva ani (cei care suferă de această boală trăiesc în medie 3 ani).
El a depășit cu multe statisticile oferite de medici și a rămas imobilizat timp de peste 50 de ani într-un scaun cu rotile, comunicând prin intermediul unui computer şi al unui sintetizator vocal.Fizicianul s-a stins din viaţă în linişte la locuinţa sa din Cambridge în cursul dimineţii de miercuri (n.r. 14 martie), la vârsta de 76 de ani.
”Suntem profund întristaţi de decesul iubitului nostru tată", au transmis Lucy, Robert şi Tim, copiii regretatului fizician. "A fost un mare om de ştiinţă şi un om extraordinar a cărui activitate şi moştenire va dăinui timp de mulţi ani", se afirmă în comunicatul emis de familia lui Stephen Hawking.