Dana Jugaru a părăsit ieri vila conjugală, cu maşină burduşită de bagaje, potrivit Click!.
Se pare actorul Gabi Jugaru are o iubită de 19 ani, Iulia Radoi, de care este foarte îndrăgostit şi pe care a poftit-o deja în vila din Ferentari, iar fostei neveste i-a pus bagajele la uşă. Jugaru a divorţat de Dana în octombrie 2009, dar cei doi încă mai locuiau împreună.
Vinerea trecută, Dana Jugaru a plecat din căminul conjugal şi s-a mutat la sora ei la Brăila, împreună cu fetiţă lor, Miruna îm vârstă de 9 ani.
Deşi unele surse susţin că Gabi Jugaru ar fi împins-o pe Dana să plece, acesta a negat: "Am hotărât să locuim în aceeaşi casă de dragul copilului nostru. Eu am avut o perioadă în care am locuit cu chirie, după care am stabilit de comun acord să ne despărţim şi fizic. Ea a ales să se mute împreună cu copilul, eu am fost de acord. Dana este o femeie extraordinară şi o mamă deosebită dar e mai bine ca fata noastră să stea numai cu unul dintre părinţi, decât cu o familie care nu se mai înţelege", a declarat Jugaru, în exclusivitate, pentru Click!
Poate părea o farsă, însă Gabi Jugaru a hotărât să spună din nou "da" în faţa ofiţerului stării civile, chiar azi: "Fiecare dintre noi este liber să-şi refacă viaţa. Mie nu-mi place singurătatea, se apropie bătrâneţile şi sunt fericit că am găsit-o pe Iulia, care este o fată foarte matură. Ne căsătorim azi", a mai spus Jugaru.
© Copyright:
Jugaru şi-a dat soţia afară din vilă?
Se pare actorul Gabi Jugaru are o iubită de 19 ani, Iulia Radoi, de care este foarte îndrăgostit şi pe care a poftit-o deja în vila din Ferentari, iar fostei neveste i-a pus bagajele la uşă. Jugaru a divorţat de Dana în octombrie 2009, dar cei doi încă mai locuiau împreună.
Comentarii (2)
daca va era atat de frica de batrnete si de singuratae nu divortati de nevasta dv........im cel mai scurt timp o sa va regasiti tot singur
Dami voie sa rid domnule jugaru......orice iubire este minunata la inceput.......a divorta este cel mai usor lucru de facut...a mentine o casnicie e ARTA.....si munca....un copil....te obliga......pacat.....ca tot mai multi oameni din ziua de azi....nu mai stiu ce inseamna valoarea adevarata...unu doi...la divort........
Posteaza comentariu