Muzicianul Johnny Răducanu a murit luni dimineaţa, la vârsta de 79 de ani, a declarat pentru Mediafax Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional Bucureşti.
În ultimii ani, Johnny Răducanu şi Ion Caramitru au susţinut împreună spectacolul de poezie şi muzică "Dialoguri şi fantezii în jazz" de la TNB.
Johnny Răducanu, pe numele său real Răducanu Creţu, s-a remarcat ca un talentat interpret de jazz la contrabas, încă de la 19 ani. A făcut studii muzicale la Iaşi şi Cluj, apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti (clasa contrabas, 1953-1956).
Îndrumător activ al tinerei generaţii, Johnny Răducanu este considerat un veteran al muzicii româneşti de jazz.
Johnny Răducanu a cântat cu nume importante ale muzicii şi a lansat
albume precum "Jazz trio - Seria jazz nr. 4" (1966), "Jazz în ţara mea
(Jazz in my country)" (1967), "Confesiuni" (1979), "Confesiuni II"
(1982), "Confesiuni III - Seria jazz nr. Romania" (1987).
21" (1986) şi "Jazz Made in
În ultimii ani, Johnny Răducanu a susţinut nenumărate recitaluri,
alături de nume cunoscute ale muzicii româneşti precum Anca Parghel şi
Teodora Enache.
Totodată, el este cunoscut şi pentru spectacolul de teatru "Dialoguri şi fantezii în jazz", susţinut împreună cu Ion Caramitru atât pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, cât şi pe scene internaţionale importante, precum Teatrul Molière-Maison de la Poésie din Paris.
Posteaza comentariu