Jennifer Aniston, nominalizată pentru cea mai slabă actriţă a anului 2010

Actriţele Jennifer Aniston ("The Bounty Hunter" şi "The Switch"), Mylie Cyrus ("The Last Song"), Megan Fox ("Jonah Hex") şi Kristen Stewart ("Saga Amurg: Eclipsa") au fost nominalizate la premiile Zmeura de Aur...
Actriţele Jennifer Aniston ("The Bounty Hunter" şi "The Switch"), Mylie Cyrus ("The Last Song"), Sarah Jessica Parker, Kim Cattrall, Kristin Davis şi Cynthia Nixon ("Totul despre sex 2"), Megan Fox ("Jonah Hex") şi Kristen Stewart ("Saga Amurg: Eclipsa") au fost nominalizate la premiile Zmeura de Aur, la categoria "cea mai proastă actriţă a anului 2010", informează Daily Mail.

Pentru categoria "cel mai prost actor al anului 2010" au fost nominalizaţi Jack Black ("Gulliver's Travels"), Gerard Butler ("The Bounty Hunter"), Ashton Kutcher ("Killers" şi "Valentine's Day"), Taylor Lautner ("Saga Amurg: Eclipsa") şi Robert Pattinson ("Remember Me" şi "Saga Amurg: Eclipsa").

Dintre filmele nominalizate fac parte "The Last Airbender" şi "Saga Amurg: Eclipsa/ The Twilight Saga: Eclipse", "Vampires Suck", "Totul despre sex 2/ Sex and the City 2" şi "The Bounty Hunter" .

Cea de-a 31-a gală a premiilor Zmeura de Aur (Razzie Awards) va avea loc pe 26 februarie, cu o zi înainte de gala premiilor Oscar.
Premiile Zmeura de Aur au fost create de John Wilson, în 1980.