Primul concert pe care Inna l-a susţinut în România a avut loc pe 17 mai la Arenele Romane din Capitală. Cei 5000 de fani adunaţi au rămas uimiţi când vedeta şi-a făcut intrarea în scenă, alunecând încet pe o frângie dintr-un elicopter în mijlocul dansatorilor.
După încălzirea făcută de Play and Win, Alex Velea, Akcent şi Smiley, Inna a coborât pe o frânghie din elicopter. În momentul aterizării, din cauza tocurilor înalte pe care le purta a alunecat puţin şi a căzut, întâmplare care a fost rapid dată uitării de fanii pe care i-a salutat energic. Ea a recunoscut că a avut câteva emoţii legate de intrare în scenă cu elicopterul. "Am avut şi emoţii şi mi-a fost şi frică, dar mi-au trecut şi m-am simţit minunat atunci când am simţit că sunt în România şi că oamenii m-au iubit", declara artista pentru Antena 3.
În cadrul concertului, Inna a cântat în premieră noul ei single, “Club Rocker”, al doilea single de pe noul album. Ţinuta de scenă i-a accentuat silueta, vedeta adoptând un corset din piele neagră şi pantaloni denim scurţi şi tăiaţi pe alocuri.
Pe lângă celebrele ei piese, Inna a ales să interpreteze şi câteva piese din repertoriul altor artişti, cum ar fi "I gotta feeling" de la Black Eyed Peas pe care şi-a invitat fanii pe scenă şi "(I've Had) The Time of My Life" de la Bill Medley/Jennifer Warnes.
Ea a promis că va susţine un alt concert în România după lansarea celui de-al doilea album.
Credit foto: Mediafax
Inna - Sun is up video concert
Inna - Club Rocker video concert
Inna - Love video
Inna - Amazing video
Comentarii (2)
a avut si ea un amarat de concert in Romania si nici la asta n-a fost in stare sa cante live
sper show...am fost acolo si a fost bomba... efecte,voce,live,artificii..SHOW !! bv Inna !!
Posteaza comentariu