Minorul prezenta condiții medicale preexistente și nu fusese vaccinat antigripal. Acesta a murit miercuri, potrivit anunţului făcut vineri de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.
Joi, un băiat de 12 ani din București, fără condiţii medicale preexistente cunoscute, nevaccinat antigripal, a decedat din cauza gripei. În cazul lui s-a confirmat virusul gripal tip A.
Totodată, vineri, un bătrân în vârstă de 70 de ani, din Bacău, a murit de gripă. Numărul deceselor din cauza virusului gripal a ajuns la 12 în această iarnă.
Potrivit Mediafax, în sezonul trecut, au murit 199 de oameni.
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat că la nivel naţional au fost înregistrate 3.645 cazuri de gripă clinică, în întreaga ţară, cu 7,4% mai multe în comparație cu cele raportate în aceeaşi săptămână a anului trecut (3.393 cazuri).
La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) a fost de 102.981, cu 23.2% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (134.201) şi cu 26.1% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (81.646).
În sezonul precedent vârful epidemic a avut loc cu 3 săptămâni mai devreme decât în mod obişnuit.Foto: Hepta
Posteaza comentariu