Campania se adresează atât mediului business, unde companiile pot ajuta prin redirecționarea gratuită a 20% din impozitul pe profit, în baza unui contract de sponsorizare, cât și persoanelor fizice, care pot alege să doneze lunar suma de 2 euro prin trimiterea unui SMS cu textul „HABITAT” la numărul 8845 sau să doneze online pe Habitat.ro.
Nevoia de locuințe decente și accesibile este una urgentă în România:
- Unul din 10 români trăiește zi de zi într-o casă în care plouă prin acoperiș, apa curge prin pereți și respiră igrasie (INSSE).
- 21% dintre români locuiesc în case fără grup sanitar propriu în interior (INSSE).
- Aproape jumătate din populația țării (41%) trăiește în locuințe supraaglomerate (Eurostat).
„Facem loc” este mai mult decât un slogan. De cele mai multe ori nu realizăm că atunci când un copil, o familie nu are o locuință adecvată, efectul este unul cu ramificații adânci. Acel copil nu mai reusește să-si găseasca locul nici la școală, nici în parc, dar nici în societate.
Pentru ei este nevoie de noi toți să le facem loc. Pentru că totul începe cu un „acasă” în care visurile și aspirațiile lor să prindă rădăcini. spune Roberto Pătrăşcoiu, directorul național Habitat for Humanity România.
Pe lângă strângerea efectivă de fonduri, absolut necesară pentru construirea de noi locuințe decente și sigure, Habitat for Humanity România urmărește, prin această campanie, și creșterea gradului de conştientizare cu privire la importanța pe care o are spațiul de locuit în creșterea și dezvoltarea unui copil și a familiei sale.
Mai multe informații despre campania „Împreună facem loc, donație cu donație”, dar și despre toate modalitățile de donație, în link-ul următor https://www.habitat.ro/impreuna-facem-loc.
Posteaza comentariu