Fiica marelui fotbalist Dorin Mateuţ a fost reţinută de poliţia olandeză în acest weekend, în centrul Amsterdam-ului, în timp ce voia să-şi achite cumpărăturile cu mai multe carduri bancare false, informează Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Amsterdam, Ron Van Der Veen, a declarat că patru persoane au fost localizate lângă un hotel. Potrivit acestuia, cei patru ar face parte dintr-un grup de falsificatori de carduri. Alături de Natalia Matuţ au mai fost reţinute încă trei persoane, printre care se afla şi iubitul manechinului.
Prejudiciul estimat până în prezent se ridică la valoarea de 80.000 de euro.
"Nu ştiu ce s-a întâmplat. Am aflat ieri (sâmbătă - n.r.). Dar luni sau marţi, cel târziu, va fi acasă", a declarat pentru CanCan, fosta stea a fotbalului românescu, Dorin Mateuţ. Acesta este profund marcat de cele întâmplate, apropiaţii spunând că nu mănâncă şi nu doarme de când a aflat ce se întâmplă cu fiica lui în Olanda.
© Copyright:
Fotomodelul Natalia Mateuţ, arestată în Olanda
Fiica marelui fotbalist Dorin Mateuţ a fost reţinută de poliţia olandeză în acest weekend, în centrul Amsterdam-ului, în timp ce voia să-şi achite cumpărăturile cu mai multe carduri bancare false, informează Mediafax.
De Iulia Anghel
4 Aprilie 2011
Comentarii (2)
Mai conteaza suma.... gestul este f grav!!! pacat de parinti:)
E vorba de 10.000 de euro nu de suma de care scrieti voi.Cititi ziarele olandeze mai bine.
Posteaza comentariu