Kylie Rae Harris a fost una dintre cele două persoane decedate în acest accident, în care au fost implicate trei maşini. Artista originară din Texas călătorea spre localitatea Taos, din New Mexico, unde urma să cânte la un festival.
Informaţia a fost făcută publică de purtătorul de cuvânt al artistei. "Nu avem mai multe detalii, cerem respectarea intimității familiei sale în aceste momente", a transmis acesta.
În ultimul său mesaj publicat pe reţelele de social media, Harris a scris că aproape a rămas fără combustibil şi că se afla la 60 de kilometri de cea mai apropiată staţie de alimentare.
Printr-o stranie coincidență, ea a scris într-o postare Instagram Story despre cât de multe rude ale sale au murit în aceași zonă în care se afla."Îmi place festivalul ăsta, pentru cei care nu știți... bunicii mei au trăit aici, unchiul meu a trăit aici, dar fiecare dintre cei care au fost aici au murit, mai puțin unchiul și tata, îmi vine să plâng când conduc pe șoselele astea... am condus aproape 12 ore, ai putea crede că e obositor și plictisitor, dar în ultimele ore am mers prin munți, amintindu-mi cum stăteam pe bancheta din spate când eram mică și tata străbătea drumurile astea", a povestit artista.
Poliţia locală a indicat consumul de alcool ca posibilă cauză a accidentului, dar nu a oferit alte detalii.
Mama unei fetițe de cinci ani pe care o creștea singură, Kylie Rae Harris şi-a lansat albumul care îi poartă numele în luna martie a acestui an, bucurându-se de un mare succes.