Cum să îndepărtezi mirosul ”de bătrân”

Fie de la rude, fie din spații comune - autobuz, lift, supermarket, cu toții am cunoscut mirosul specific bătrânilor. Cercetările au demonstrat că nu este deloc o problemă de igienă (în cazurile geronților care se îngrijesc, desigur), ci o particularitate care apare cu vârsta în toate cazurile.

De ce miros bătrânii?

Nonenal-ul este un compus chimic pe care oamenii îl dezvoltă pe parcursul procesului de îmbătrânire, descris drept neplăcut și chiar grețos. Din păcate, această substanță nu numai că miroase la nivelul pielii, dar se impregnează și pe suprafețele textile, ca de pildă gulere sau fețe de pernă.  


În cultura japoneză, care are un respect ieșit din comun pentru cei aflați în etate, are un cuvânt special pentru această senzație olfactivă: Kareishu.
Tot din Japonia apare și soluția pentru această problemă, mai precis de la Shiseido, care a inventat un parfum care neutralizează secreția substanței-problemă. O altă firmă japoneză folosește extracte care pot contracara mirosul respectiv asemenea unui deodorant, pe principiul prin care o lămâie anulează mirosuri neplăcute. Complementar acestor produse, au apărut și săpunuri și geluri de duș care să sprijine îndepărtarea mirosului de bătrân. 


Demersul de a crea produse care să elimine acest miros nu este unul pur comercial, ci are și rolul de a reda celor în etate demnitatea și respectul față de sine.
Mirosul respectiv este asociat de cele mai multe ori cu degradarea, ceea ce poate afecta foarte tare încrederea în sine și tonusul general al celor care întâmpină această situație. Nu este nimic jignitor în adresarea acestei probleme, fiindcă simptomele sunt naturale și valabile pentru noi toți, odată ce atingem o vârstă. 
Dezechilibrele hormonale care intervin în procesul de îmbătrânire au ca rezultat adesea un exces de acid lipid la suprafața pielii. Pe măsură ce pielea îmbătrânește, protecția ei naturală împotriva antioxidanților scade, conducând la o secreție mai mare a acestui acid.
Întocmai acest proces chimic ne conduce la apariția compusului Nonenal. 


Dacă până acum nu beneficiam de cercetările care ne aduc mai aproape de a înțelege cum funcționează corpul omenesc, de aici înainte nu mai există nicio scuză pentru a ne exprima în vreun fel peiorativ la adresa mirosurilor pe care corpul nostru le degajă în diverse etape ale existenței. La fel cum în adolescență sau în cazul femeilor la menopauză, corpul semnalizează diferite situații de tranzit prin secreții care au miros, este exact aceeași situație în cazul celor în vârstă. 


De asemenea, stresul contribuie la accentuarea mirosurilor neplăcute pe care corpul nostru le produce oricum independent de voința noastră.
Grație industriei cosmetice, avem acum opțiuni variate de a elimina acest fenomen.
adnana-costandache