Giani Deli-Iorga, bărbatul care a ucis părinţii fetei înecate în Dunăre a primit mandat de arestare preventivă pe 29 de zile, potrivit Realitatea.net. Acesta a recunoscut crimele şi este acuzat de omor deosebit de grav şi tâlhărie.
Gabriela Mitu, în vârstă de 22 de ani, a murit, luni, după ce s-a înecat în apele Canalului Dunăre - Marea Neagră. Soţul acesteia a dispărut şi este dat în urmărire generală de poliţişti.
Continuă să şocheze povestea soţilor Bogdan şi Gabriela Mitu care se pare că a început cu o dragoste foarte mare, dar s-a sfârşit tragic acum trei zile.
Este vorba despre povestea de dragoste dintre Bogdan Mitu (29 de ani) şi soţia lui, Gabriela Mitu (23 de ani) despre care am auzit la buletinele de ştiri de luni că au decis să-ţi ia viaţa împreună, aruncându-se în Canalul Dunăre-Marea Neagră, în zona oraşului Cernavodă. Dacă reluăm firul concret al evenimentelor care s-au petrecut de luni (n.r. 3 ianuarie) aflăm că cei doi îndrăgosţiţi au oprit maşina la mal, au coborât din ea şi s-au aruncat în apă. Însă, fratele vitreg al Gabrielei - un băiat de 14 ani - martorul-cheie al tragicului eveniment a dezvăluit poliţiei că Bogdan şi-a fi înecat soţie, după care s-a aruncat şi el în apă.
"A deschis uşa la ea şi a luat-o cu forţa şi a dus-o în apă. Ea striga să chem poliţia, el striga să stau să-mi văd de treabă. A băgat-o şi apoi s-a înecat şi el", le-a declarat fratele Gabrielei poliţiştilor.
Un lucru este cert, trupul Gabrielei a fost găsit de poliţişti, însă Bogdan este dat în urmărire generală.
Ce i-a împins pe cei doi îndrăgostiţi spre moarte?
Potrivit surselor citate de posturile de televiziune, se pare că cei doi îndrăgostiţi îşi pierduseră locurile de muncă şi nu mai aveau niciun venit. Mai mult, Bogdan primise recent un diagnostic cumplit: suferea de cancer şi nu mai avea mult de trăit, iar Gabriela le-ar fi spus în repetate rânduri apropiaţilor că nu doreşte să trăiască fără el. Dar, în acelaşi timp apropiaţi de-ai cuplului declară că după ce a aflat că nu mai are mult de trăit Bogdan îşi teroriza soţia şi o obliga să se prostitueze.
Marţi spre miercuri au fost găsiţi părinţii Gabrielei
Tragedia nu se opreşte aici. Marţi spre miercuri, rudele care s-au strâns la casa Gabrielei pentru a se pregăti de înmormântare au găsit cadavrele părinţilor Gabrielei (Elena şi Petre Garoafă) în propria lor casă. Legiştii au stabilit că decesul soţilor Garoafă a survenit înaintea decesului fiicei lor, Gabriela.
"Decesul celor doi soţi a survenit unei hemoragii masive, prin plăgi înţepate-tăiate la nivelul capului şi gâtului, în special pe partea dreaptă, cu secţiuni ale vaselor mari de sânge. Pot spune că femeia primise în jur de 25 de lovituri, iar soţul ei circa 30 de lovituri”, a declarat Mihai Onciu, medicul legist care a făcut autopsia celor două cadavre, citat de ProTV.
Prietenul lui Bogdan a mărturisit că el i-a omorât pe părinţi
Dacă până aseară, principalul suspect pentru cele trei crime era Bogdan Mitu, poliţia a dezvăluit că prietenul acestuia, Gheorghe Deli Iorga s-a predat şi a mărturisit că el i-a ucis pe părinţii Gabrielei Mitu. De asemenea, el a mărturisit că ar fi fost iubitul Gabrielei Mitu şi că pentru el femeia ar fi vrut să divorţeze de Bogdan. El a fost reţinut şi astăzi va fi dus la Tribunalul Constanţa cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub acuzaţia de omor deosebit de grav.
Ancheta continuă pentru a se reconstitui firul evenimentelor.
Posteaza comentariu