Adele nu are cancer la gât, în ciuda zvonurilor

Vinerea trecută, reprezentanţii casei de discuri Columbia Records, cu care cântăreaţa britanică se află sub contract, anunţau că Adele va suporta o intervenţie chirurgicală la nivelul laringelui. De atunci, pe internet au apărut zvonuri cum că artista ar suferi de cancer la gât.
Vinerea trecută, reprezentanţii casei de discuri Columbia Records, cu care cântăreaţa britanică se află sub contract, anunţau că Adele va suporta o intervenţie chirurgicală la nivelul laringelui. De atunci, pe internet au apărut o mulţime de zvonuri cum că artista ar suferi de cancer la gât.

"Va suporta o intervenţie chirurgicală care să o ajute să se vindece de problemele pe care le are la nivelul gâtului, iar medicii se aşteaptă ca însănătoşirea ei să fie completă.
Ca urmare, medicii i-au recomandat să îşi odihnească vocea şi să aştepte să se vindece complet"
, se afirma în comunicatul emis de casa Columbia Records, potrivit Mediafax.

La începutul acestei luni, artista britanică a fost nevoită să îşi anuleze, din cauza unei hemoragii la nivelul laringelui, cele 10 concerte pe care le avea programate în Statele Unite, în cadrul turneului de promovare a albumului ei intitulat "21".

Fanii cântăreţei sunt foarte îngrijoraţi că artista ar putea avea cancer la gât, mai ales că obişnuieşte să fumeze.
Reprezentanţii lui Adele au revenit cu încă o declaraţie menită să-i liniştească pe aceştia: "Am vrea să precizăm că Adele va suferi o operaţie pentru a opri hemoragia de la nivelul unei corzi vocale. Orice altă ipoteză privind starea ei de sănătate este falsă.", potrivit Entertainmentwise.

Cât despre obiceiul cântăreţei de a fuma, Reena Gupta, doctor şi specialist în cancer de gât, a postat pe blogul personal: "Chiar dacă fumează, are doar 23 de ani.
Chiar dacă ar fuma două pachete pe zi timp de 10 ani, este aproape imposibil să dezvolţi cancer din cauza ţigărilor la o vârstă atât de fragedă. Alte tipuri de cancer se pot petrece la vârsta aceasta, dar nu cele legate de fumat."


Adele a fost obligată să amâne alte câteva concerte din Statele Unite ale Americii la începutul acestui an, tot din cauza unor probleme medicale la nivelul corzilor vocale, însă a reuşit să ducă la bun sfârşit un turneu în Marea Britanie, în această vară.
1 Noiembrie 2011
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • greta pe 15 Nov 2011, 08:40
    insanatosire

    Sunt o admiratoare a lui ADELE ,ii doresc insanatosire grabnica si completa pentru a ne darui mult timp de acum inainte cantece frumoase!

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod