A murit Ryan O'Neal, cunoscut pentru rolul din ”Love Story”

Ryan O'Neal, unul dintre actorii renumiți ai marelui ecran din anii `70, a încetat din viață la 82 de ani.
Anunțul a fost făcut vineri, de către fiul său, Patrick O'Neal, pe Instagram: "Este cel mai dificil lucru pe care l-am avut vreodată de spus, dar asta este. Tatăl meu a plecat în liniște astăzi".
 
În 2001, Ryan O'Neal fusese diagnosticat cu leucemie cronică, iar în 2012 cu cancer de prostată.
 
Ryan O'Neal a fost unul dintre actorii renumiți ai marelui ecran din anii 1970, beneficiind de o nominalizare la Oscar pentru cel mai mare romance din epoca, "Love Story" (1970), precum și asocierea cu Barbra Streisand cu care a format un cuplu clasic de comedii.
 
 
 
A devenit cunoscut publicului larg după rolul din ”Love Story”, unde l-a interpretat pe Oliver Barrett.
Filmul spune povestea a doi tineri care trec peste barierele sociale, se căsătoresc şi, în final, se confruntă cu un final dramatic. Este un film tulburător, în care singura mângâiere a spectatorului copleșit de destinul acestui cuplu e că dragostea lor va rămâne suspendată în timp, nealterată, intensă, nefiind supusă perimării. Între tânărul Oliver Barrett, care studiază dreptul la Harvard și Jennifer e o chimie pe care nu o pot nega și o iubire pe care nu o mai pot ignora.
În pofida faptului că provin din medii sociale diferite, cei doi se căsătoresc. Tatăl bogat al lui Oliver dorește să-și dezmoștenească fiul, iar tânăra va încerca zadarnic să-i împace. Oliver și Jenny își continuă viața împreună. Bazându-se unul pe celălalt, ei sunt convinși că dragostea învinge tot. Dar soarta avea alte planuri.
 
O'Neal a devenit cunoscut că având o familie disfuncționale ce nu de puține ori a ținut prima pagină a revistelor de scandal. El a avut mai multe căsătorii și multe relații cu personalități de prim rang, inclusiv o relație de 17 ani cu sex simbolul Farrah Fawcett.


9 Decembrie 2023
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod