Andreea Bîrlea i-a chemat în faţa judecătorului atât pe soţia poetului, cât şi pe copiii legitimi a acestuia, Ioana, Andrei şi Ana-Maria.
Constanţa Buzea, în cartea de memorii publicată la editura Humanitas, face referire la faptul că Adrian Păunescu mai avea două fete gemene, din afara căsătoriei. Andreea Bîrlea a recunoscut de existenţa procesului, dar nu a dorit să facă alte comentarii.
Poveste din 1969
Prezentăm mai jos episodul din anul 1969, descris de Constanţa Buzea în cartea sa publicată în 2009:
”Câteva luni după naşterea Ioanei, stând noi de vorbă, încercam să-l conving că următorul nostru prunc o să fie băiatul pe care şi-l doreşte. Dar îi scapă o remarcă aiuritoare, că lui i se vor naşte numai fete. Cum aşa? Şi fără să-i pese de efect, mi se spovedeşte cu orgoliu că este tată şi la altă casă. Că o nebună îndrăgostită de el, femeie măritată, i-ar fi născut gemene... Îmi aranjează o întrevedere cu mama fetiţelor. Îmi scrie adresa şi până seara mă trezesc, ca teleghidată, sunând la uşa unui imobil, undeva, în zona Amzei. Îmi deschide o blondă nisipie care mă pilotează în tăcere lângă un pătuţ dublu cu grilaj, în care copilele îşi zbăteau bucuroase mânuţele şi genunchii, între păpuşi şi sumedenie de jucării într-un aranjament ostentativ. Este mai scundă decât mine, transpiră cuprinsă de un tremur abia perceptibil. Nu spune mare lucru, instruită probabil de el la telefon. Fetele - copii identice ale Ioanei mele. Eu năşteam în iunie, ea în septembrie. Adrian reuşise performanţa de a trăi liniştit, pendulând fără istov între două femei însărcinate, una mai naivă decât alta, nevasta şi amanta, alăptându-i pruncii dolofani”, scrie prima soţie a lui Adrian Păunescu.
Posteaza comentariu