”O fată a întâlnit un prinţ. Prinţul avea nevoie de o soţie. Ea era drăguţă, fragilă şi orbită de povestea de dragoste. El a cerut-o de nevastă în câteva luni. Nunta lor a fost privită de 750 de milioane de oameni.Cinci preoţi au ţinut slujbă şi au participat 3.500 de invitaţi. Asta a fost acum 30 de ani”, aşa începe un articol din New York Times care vorbeşte despre noua poveste de dragoste care va capta atenţia întregii lumi.
Povestea de dragoste dintre Prinţul Charles şi Lady Di s-a terminat prost - cu un divorţ supermediatizat şi cu moartea prinţesei într-un misterios accident de maşină.
După anunţul făcut de Prinţul William, acela de a face publică logodna cu frumoasa Kate Midleton, toată lumea se întreabă deja dacă şi această poveste de dragoste se va termina la fel de prost.
Există însă câteva deosebiri între cele două poveşti şi cele două prinţese.
1. În primul rând e vorba de una între generaţii. Prinţul Charles, când a prezentat-o pe Diana lumii, a făcut-o într-un mod scorţos şi rigid. Când a fost întrebat de reporteri dacă o iubeşte, s-a fâstâcit şi a dat un răspuns afirmativ smuls cu greu din străfundurile fiinţei sale încremenite.William a părut mult mai relaxat când a ieşit în lume cu Kate. Nu a folosit cuvântul dragoste pentru a descrie relaţia cu viitoarea sa soţie şi a spus că e atras ”de simţul umorului” pe care-l are Kate.-
2. O altă deosebire dintre cele două poveşti e faptul că Diana avea 19 ani când s-a căsătorit cu Charles, pe când Kate are 28.
Ultima a avut suficient timp să se gândească la ce înseamnă şi ce implicaţii va avea asupra ei o căsătorie cu moştenitorul tronului Marii Britanii. - 3. Mai mult decât atât, William a spus că vrea s-o protejeze pe Kate şi pe familia ei de impactul mediatic ce s-a declanşat după anunţul logodnei. Când Charles a ales-o pe Diana, nimeni nu s-a gândit la ce nebunie urma să se declanşeze în media internaţională.
Va urma o nuntă extravagantă şi rămâne de văzut cum vor reacţiona britanicii la acest spectacol într-o vreme în care suportă din propriul buzunar criza şi reducerile bugetare.