Soţia lui Robin Williams: "Inima mi-e frântă". Reacții emoționante după moartea actorului

Oameni simpli, dar şi personalităţi care l-au cunoscut, i-au adus un omagiu marelui actor

 

Starul seriei "Austin Powers" Verne Troyer a spus despre Robin Williams că a fost "cel mai bun dintre cei buni", în timp ce Cher a scris: "Oh, Robin. A fost un om drăguţ şi dulce. Trăia la voltaj înalt, mintea îi era mereu trează, a fost cine a fost, o ştiu prea bine".

Actorul Steve Carrell a scris despre Robin Williams că "a făcut lumea un pic mai bună", iar Minnie Driver, care a jucat alături de actor în "Good Will Hunting", l-a caracterizat ca fiind "un suflet frumos şi bun".

Robin Williams, a fost o onoare să te cunoscLenny Kravitz
Preşedintele american Barack Obama l-a descris pe Williams ca fiind "unic".
"Robin Williams a fost aviator, doctor, geniu, dădacă, preşedinte, profesor, Peter Pan şi orice altceva. Dar a fost unic", a spus Obama, adăugând: "A venit în vieţile noastre ca un extraterestru şi a sfârşit prin a atinge orice element al spiritului uman. Ne-a făcut să râdem. Ne-a făcut să plângem. Le-a oferit gratuit şi cu generozitate talentul său nemăsurat celor care aveau nevoie mai mult - de la trupele noastre din străinătate la cei marginalizaţi de pe străzi".

Actorul Steve Martin a scris, la rândul său "Sunt extrem de şocat de pierderea lui Robin Williams, un caracter nobil, un mare talent, partener de actorie, suflet autentic", iar Sharon Osbourne şi-a exprimat şi ea regretul la aflarea veştii despre decesul lui Robin Williams.

"Nu, Robin, erai atât de iubit", a scris actriţa Mia Farrow, în timp ce ciclistul Lance Armstrong a spus: "Îmi voi aminti mereu de tine ca de un prieten grozav.
Te iubesc şi îmi vei lipsi groaznic"
.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod