Ultimele date referitoare la starea victimelor din Clubul Colectiv indică un număr de 130 de pacienţi încă internaţi în spitalele din Bucureşti şi judeţul Ilfov. Dintre aceştia, 83 sunt în stare critică şi gravă, informează Mediafax.
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că situaţia celor aproximativ 85 de pacienţi în stare în gravă şi critică rămâne neschimbată, dar poate evolua în bine sau în rău oricând, şi a făcut apel către cetăţeni să verifice informaţiile de pe Facebook pentru că în urma unui mesaj eronat au fost donate banane.
"Situaţia, astăzi, a pacienţilor internaţi în spitalele bucureştene, din păcate veştile sunt aceleaşi. În continuare sunt peste 80 de pacienţi grav şi critici, undeva la 84, 85 de pacienţi. Este adevărat că starea evoluează de la oră la oră şi se poate schimba şi în mai bine, şi în mai rău, în multe situaţii. Până acum putem vorbi de o evoluţie liniară pentru majoritatea dintre ei, mulţi au depăşit perioada prognozată şi destul de pesimistă de început, însă intră într-o etapă la fel de dificilă şi de acum încolo şi în care va conta în orice moment îngrijirea medicală şi atenţia medicilor", a spus Nicolae Bănicioiu, joi, la Palatul Victoria.
El a precizat că sunt asigurate stocurile de materiale medicale şi medicamente, precum şi gărzile.
El a adăugat că, în prezent, medicii români sunt ajutaţi de colegi de-ai lor veniţi din Franţa, Belgia, Israel şi Marea Britanie, dar în zilele următoare este posibil să vină echipe medicale şi din alte state, în principal europene.
Starea a cinci dintre răniţii din clubul Colectiv internaţi la Spitalul Elias s-a agravat, astfel că aceştia au fost suspuşi unor intervenţii - respectiv patru traheostomii şi o intubare orotraheală, pentru a fi ajutaţi să respire.
În Spitalul Elias continuă să fie internaţi 14 pacienţi dintre victimele incendiului de la Colectiv, 10 - în Secţia de terapie intensiva, şi patru, la chirurgie.
Bolnavii din Secţia de chirurgie generală au o stare generală bună şi necesită tratament local zilnic. În ceea ce priveşte bolnavii din terapie intensivă (ATI), în cursul zilei de miercuri, ei au suferit deteriorarea funcţiei respiratorii. Dintre aceştia, patru au fost supuşi traheostomiei şi unul este intubat orotraheal, toţi fiind ventilaţi mecanic.
Pronosticul continuă să fie rezervat pentru pacienţii de la terapie intensivă, din cauza leziunilor. Spaţiul Secţiei de ATI este dedicat, de duminică, exclusiv îngrijirii bolnavilor arşi, de care se ocupă personalul Compartimentului de chirurgie plastică, al Secţiei de ATI şi al Secţiei de chirurgie generală.
Foto: Mediafax
Posteaza comentariu