Anul acesta trupa Roxette urma să sărbătorească 30 de ani de activitate şi să susţină multe concerte programate pe perioada verii. Însă, având în vedere faptul că medicii i-au recomandat solistei de 57 de ani un tratament şi multă odihnă, trupa a fost nevoită să anuleze toate concertele deja programate.
"Au fost 30 de ani extraordinari! Sunt deosebit de mândră și recunoscătoare pentru că am revenit în 2009 după o boală grea și am reușit să duc Roxette în jurul lumii încă de câteva ori", a precizat Marie Fredriksson pe site-ul oficial al trupei, făcând referire la tumoarea pe creier cu care a fost diagnosticată și de care a fost tratată în 2002.
Ultima parte a turneului aniversar dedicat celor 30 de ani de activitate trebuia să înceapă în iunie în Elveția și să se încheie în septembrie la Moscova. Fredriksson și Gessle formează un duet din 1986, iar trei ani mai târziu au cunoscut succesul cu melodia "The Look".