Guvernul României a emis actul normativ datorită cererii de biocide pe piața locală, acestea fiind inițial avizate doar pentru perioada stării de urgență, conform Ordonanței Militare nr. 4 din 29.03.2020.
Farmec a obținut avizele necesare pentru biocide de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, avize care atestă acțiunea virucidă, bactericidă și fungicidă a produselor.
În data de 27 aprilie, compania a început producția de biocide pentru uz personal și profesional.
„Ne bucurăm de sprijinul și cooperarea autorităților și partenerilor noștri pentru a asigura produsele necesare românilor în această perioadă plină de provocări. Dorim să confirmăm faptul că vom continua să producem și să comercializăm cu prioritate biocide în următoarea perioadă - biocide dezvoltate în acord cu legislația, pe baza unor rețete a căror eficiență este demonstrată clinic și care sunt prietenoase cu mediul și sigure pentru sănătatea întregii populații”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.