#VeștiBune. Autoizolat, DAR nu singur

Aceasta este un proiect al psihologilor din Asociația ARAT, derulat cu sprijinul financiar al sponsorului principal – Fundația VODAFONE România.

Se vorbește constant în ultimele săptămâni despre situația generată de pandemia de COVID-19. La fel și despre măsurile de protecție pe care este crucial să le respectăm zi după zi. 

Și pe bună dreptate! Toate aceste măsuri ne ajută să consolidăm siguranța acolo unde a fost zdruncinată. Cu toții știm că una din principalele măsuri impuse la nivel global este distanțarea socială, sau mai exact  izolarea impusă sau autoimpusă. 


Toți cei responsabili o practicăm deja de ceva vreme. O practicăm și căutăm să ne adaptăm întreaga viață la noile condiții, uneori cu înțelegerea rolului pe care autoizolarea îl are, iar alteori cu frustrare și revoltă.

 

Suport GRATUIT tuturor acelora pentru care autoizolarea a generat sentimente de anxietate, teamă și chiar frică.

 

Indiferent de situație, însă, devine important să avem în vedere faptul că o astfel de practică vine cu unele costuri ascunse și nu ne referim la costuri materiale.

Principalele costuri sunt sau vor fi în plan social, emoțional sau în privința relației cu propria persoană.

 

Cum funcționează? 

 

Suni la 021.9972, iar unul din psihologii înscriși în program va prelua apelul tău – în limita liniilor disponibile.

Convorbirile sunt configurate sub forma unor conversații de 20 minute cu un specialist cu experiență care să asculte cu deschidere, să înțeleagă și să îți ofere câteva „instrumente” de folos pentru această perioadă. 

 

Sună la 021.9972 și vorbește cu un specialist

 

Distanțarea socială ne afectează viața  fără să țină cont de ce facem sau cine suntem.

1. Părinte

Ca părinte singur, de exemplu, se poate ca această absență prelungită a contactului cu ceilalți să genereze sentimente de singurate sau de anxietate

2.

Lucrezi de acasă

Izolarea se poate traduce prin solicitări noi, legate de îmbinarea exercitării profesiei cu viața de familie.

3. Viața de cuplu

Viața de cuplu poate trece și ea prin momente de provocare, putând fi un test sau o radiografie de moment a sănătății relației.

4. Vârstnic

Siguranța persoanelor vârstnice, cele mai expuse în cazul infectării cu noul coronavirus, ne preocupă pe toți. Siguranța lor emoțională este, de asemenea, importantă.

5. Locuiești singur/ă

Persoanele care locuiesc singure pot resimți izolarea ca pe o formă acută de înstrăinare sau chiar de alienare. Cui aparțin și care este locul sau rostul meu acum?

6. Personal medical

Ei nu se pot izola și înfruntă riscurile de a se expune virusului pentru a-i ajuta pe ceilalți.
Oboseala, lipsurile și grija pentru familie îi afectează.

Fiecare situație de viață își are specificul ei, însă cu toții suntem afectați într-un fel sau altul. Așa s-a născut ideea de a ne implica și de a fi alături de ceilalți, în calitate de specialiști, de oameni care îi pot însoți pe alți oameni cu speranța că, astfel, ceea ce este greu devine suportabil. Din aceasta dorință a luat naștere proiectul nostru, al membrilor Asociației Române de Analiză Tranzacțională.

Proiectul se numește „Autoizolat, dar nu singur” și își propune să ofere susținere psihologică prin telefon.

Vă invităm să experimentați cu ceea ce avem de oferit și să luați ce vă pare potrivit, așa încât să găsiți resurse noi.  Pentru acum și pentru mai încolo!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod