Un vis mic. Care e de fapt mare. De 12 ani, KFC și Pizza Hut investesc pentru viitor

KFC si Pizza Hut au donat peste 800.000 de EUR și 1.366 de elevi au fost ajutați să meargă la liceu, ajungând astfel cu un pas mai aproape de visurile lor.

În 2008, KFC și Pizza Hut se alăturau programului „Vreau în clasa a noua!”, o inițiativă World Vision România. A fost începutul unei frumoase colaborări care a confirmat, an după an, o nevoie acută a implicării oamenilor, atât la nivel individual, cât și de grup, a companiilor și a ONG-urilor.

Printr-un efort comun, luna octombrie a devenit, în mod simbolic, luna donațiilor. Acel moment din an în care toți angajații și clienții din restaurantele KFC și Pizza Hut află poveștile tinerilor înscriși anual în programul „Vreau în clasa a 9-a!” și contribuie la construirea viitorului lor. Dacă în primul an de colaborare suma donată către World Vision România a fost de 10.000 EUR, în 2019 vorbim despre o sumă totală de 140.000 de EUR, care a fost redirecționată către organizație, în vederea susținerii parcursului personal și profesional a sute de tineri provenind din medii defavorizate. Până în prezent, au fost donați peste 800.000 de EUR și 1.366 de elevi au fost ajutați să meargă la liceu, ajungând astfel cu un pas mai aproape de visurile lor.

Mai mult decât atât, anul acesta, în cadrul proiectului, au fost prezentate pe site-ul de campanie https://www.kfc.ro/vreauinclasa9/ poveștile de succes a 12 elevi. Aceștia ne-au demonstrat că,  datorită proiectului, au reușit să depășească obstacolele financiare și sociale, integrându-se în comunitățile din care fac parte și devenind membri activi ai societății cu studiile continuate sau activând deja în câmpul muncii.

Aceștia au fost invitați în București, în cadrul unui eveniment organizat de KFC și Pizza Hut, unde au avut ocazia să întâlnească antreprenori români de succes și să împărtășească experiențe de viață.

Andreea, absolventă a promoției 2014, povestește despre impactul pe care l-a avut acest proiect în viața ei, activând, în prezent, ca angajat în cadrul Muzeului Antipa din București. Aura a înțeles, în timp, importanța educației și a învățat să aibă curaj, să urmeze o facultate și să se bucure de timp și de oameni. Eduard a ajuns “pedagog social” în școala din comuna lui, accelerându-și dezvoltarea pe plan profesional, esențială pentru un copil care făcea primii pași spre o carieră de succes. Și poveștile nu se opresc aici. Impactul unui astfel de program, pe termen lung, este evident, iar poveștile tinerilor absolvenți ne confirmă importanța implicării companiilor în sistemul de educație din România.

„De la an la an înțelegem și mai bine impactul pe care proiectul „Vreau în clasa a 9-a” îl are pentru elevii înscriși în program. Dincolo de sumele donate, dincolo de cifre și statistici care vorbesc de la sine, anul acesta am avut ocazia să prezentăm poveștile reale, de succes, ale unor elevi care au primit sprijin în acest program. Parcursul lor ne-a întărit dorința de a investi în continuare, pe termen lung, oferind astfel către World Vision România un sprijin semnificativ.

De 12 ani, luna octombrie este deja o lună cu tradiție în restaurantele noastre și le suntem recunoscători clienților pentru că aleg să doneze, pentru a susține un vis mic, care e de fapt mare”, a declarat Claudia Porojan, Senior PR & CSR Manager Sphera Franchise Group.

"Andreea, promoția 2014, Coșereni. Eduard, promoția 2016, Cernătești. Rodica, promoția 2012, Fierbinți, iar lista poate continua cu multe alte nume, sunt peste 1300 de copii susținuți de KFC și Pizza Hut să meargă la liceu, prin programul nostru, "Vreau în clasa a noua", în cei 11 ani de parteneriat.  Suntem recunoscători și le mulțumim în primul rând în numele copiilor care au acum un viitor frumos în față. Unii studiază să devină avocați, profesori, ingineri, alții lucrează deja în muzee, ONG-uri sau multinaționale. Sunt copii frumoși, extrem de deștepți și, poate cel mai important, au înțeles importanța empatiei și ajutorului oferit celorlați. Doar împreună, prin eforturile puse la comun, putem să schimbăm viețile unor copii, parcursul unei generații, viitorul unei țări. Prin educație", a declarat Mihaela Nabăr, Director Național World Vision România.
În cadrul programului se urmărește parcursul elevilor la liceu, oferindu-le acestora un sprijin lunar în valoare de 250 de lei, prin care sunt acoperite cheltuielile necesare pentru școală, dar și pentru diverse activități educative și de socializare.
Elevii selectați pentru programul ,,Vreau în clasa a noua!’’ provin din familii cu o situație materială dificilă.

Sphera Franchise Group S.A. este cel mai mare grup din industria de food service din România şi deţine companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell.

În România, lanţul de restaurante KFC numără 80 de restaurante atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca, Suceava, Oradea, Piteşti sau Braşov. De asemenea, operează două restaurante la Chişinău, Republica Moldova și 15 în Italia.

Pizza Hut a intrat pe piaţa din România în 1994, odată cu deschiderea primei locaţii din Calea Dorobanţilor, iar în prezent deține 23 de restaurante la nivel de reţea.World Vision România este o organizaţie care desfaşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Inspirată de valorile creştine, fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume.

În 30 de ani de prezenţă în România, am ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în aproape 400 de comunităţi din 8 judeţe.

World Vision România crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate şi de la oraş şi de aceea în comunităţile rurale unde este prezentă desfăşoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu focus pe educaţie şi reducera abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic şi creştin. Copiilor li se facilitează astfel accesul la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunităţii în care trăiesc. Prin proiectele noastre, ne concentrăm pe transformarea comunităţilor şi membrilor acestora pentru a realiza o viaţa implinită pentru fiecare copil.

www.worldvision.ro, http://www.facebook.com/WorldVisionRomania, http://blog.worldvision.ro/.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod