Eller a fost externată din spital duminică. Cu o zi înainte, ea a vorbit de pe patul de spital cu presa și a povestit prin ce a trecut: "Am vrut să renunț. Dar singura opțiune pe care o aveam era viața sau moartea", a mărturisit ea.
Tânăra avea de gând să facă o mică drumeție, dar a greșit traseul și s-a rătăcit. Când a terminat cățărarea nu mai cunoștea reperele. "Am vrut să mă întorc pe unde venisem, dar curajul meu m-a dus pe alt drum și am un curaj din instinct foarte puternic. Deci, mi-am zis, mașina mea e în direcția asta și tot ce trebuie să fac e să merg până dau de ea."
Ea a mai spus că a încercat să se întoarcă la mașină, dar de fapt s-a aventurat și mai adânc în pădure. "Am auzit o voce care mi-a zis: <<Dacă vrei să trăiești, continuă să mergi>>. Tot timpul m-am dus și mai mult în jungă, deși eu credeam că mergeam înapoi de unde venisem. Slăbisem așa de mult că începusem să am îndoieli că mai pot supraviețui", a continuat femeia.
Eller a alunecat apoi de pe o stâncă și și-a fracturat un picior.
Javier Cantellops a povestit pentru ziarul Honolulu Star-Advertiser că o căuta cu elicopterul pe Eller, împreună cu Chris Berquist și Troy Helmers, când au zărit-o dând din mâini, în apropiere de izvorul Kailua. "A fost incredibil, frate! S-o văd pentru prima oară după atâta timp a fost incredibil. (...) Vegetația era foarte stufoasă, e un miracol că am văzut-o", a spus Cantellops. Acesta a declarat pentru CNN că femeia a slăbit aproximativ şapte kilograme, dar are o stare de sănătate bună.
Originară din Maryland, Eller lucrează ca fizioterapeut și instructoare de yoga în Haiku. Familia sa și iubitul ei, Benjamin Konkol, se temeau că ea ar fi putut fi răpită și agresată de un răufăcător. "Ea este pur şi simplu la fel de puternică pe cât am prevăzut. Ştiam că putea să reziste atât de mult timp", au declarat rudele sale pe pagina de Facebook dedicată operaţiunilor de salvare a Amandei Eller, urmărită de peste 20.000 de persoane.
Foto: Daily Mail
Posteaza comentariu