Medicover, unul dintre cei mai importanți furnizori privați de servicii medicale și diagnostic din România, lansează platforma de comunicare “Sănătate ca la carte”, prin realizarea unei serii de acţiuni menite să atragă atenţia asupra importanţei prevenţiei în domeniul medical. Campania se va desfăşura la nivel național şi va acoperi diferite arii de expertiză.
“Lansarea acestei platforme reprezintă o reafirmare a angajamentului Medicover faţă de pacienţii săi, prin intermediul echipei de specialiști foarte bine pregătite şi a serviciilor pe care le oferim, la cele mai înalte standarde medicale.
Prin această inițiativă vrem să încurajăm apelarea la servicii medicale de top, să prevenim eventualele afecțiuni şi să le reamintim oamenilor că sănătatea trebuie să rămână o prioritate”, a declarat Ovidiu Vasile, Director Operaţional Medicover România.Acţiunile „Sănătate ca la carte” vor acoperi o gamă largă de specializări medicale (obstetrică - ginecologie, chirurgie digestivă şi oncologică, chirurgie bariatrică), în principal prin abordări minim invazive, şi vor fi corelate cu calendarul internaţional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Ca prime acţiuni derulate în cadrul platformei, la spitalul Medicover au fost realizate două operaţii pro bono efectuate de Doctorul Radu Zamfir, care au vizat înlăturarea unei tumori de coadă pancreas şi a unui hemangiom hepatic.În această perioadă, în contexul Săptămânii Europene de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, Medicover îşi propune să atragă atenţia asupra importanţei prevenţiei în cazul acestui tip de cancer, venind în întâmpinarea pacientelor cu pachete personalizate de screening, la preţuri speciale.
“Cancerul de col uterin este a doua cauză de mortalitate prin cancer în rândul femeilor din România şi prima cauză de mortalitate prin cancer la femeile cu vârsta cuprinsă între 25-49 de ani. În acest context, prevenţia prin intermediul controalelor periodice este esenţială, testul Papanicolaou fiind principala metodă de prevenție a acestui tip de cancer", a declarat Dr. Silviu Iștoc, medic primar obstetrică-ginecologie în cadrul Spitalului Medicover.
Tot în cadrul platformei, în luna februarie, va fi lansată şi caravana Medicover, în toate oraşele mari unde există clinici Medicover (Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Ploieşti, Braşov, Galaţi, Piteşti), prin intermediul căreia va fi facilitată interacţiunea între specialiștii spitalului, pacienți și parteneri locali.