Când vrei să te plângi, găsești un motiv la orice pas. Dar în Finlanda o asemenea atitudine este de neconceput. Mentalitatea nordicilor este clădită pe o rezistență fizică foarte bună, construită de la cele mai fragede vârste, iar oamenii sunt obișnuiți să se descurce și în situațiile grele. Acolo unde ziua este scurtă și domnește frigul nimeni nu se plânge - școlile nu se închid nici când gerul ajunge la -17 grade, iar copii vin la cursuri cu bicicletele, prin zăpadă.
Pentru ei, acest mod de deplasare este amuzant și foarte eficient.Cu o infrastructură potrivită și o concepție corectă, municipalitatea dintr-un orășel finlandez a ajuns la concluzia că mașinile trebuie să rămână acasă, iar copiii să vină singuri la școală, pedalând.
Pekka Tahkola, inginer la Navico Ltd. și coordonator de ciclism în cadrul primăriei din Oulu, a fotografiat curtea unei școli într-o zi obișnuită în care afară se înregistrau -17 grade Celsius. Indiferent de vreme, nimic nu-i împiedică pe elevi să pedaleze, relatează Bored Panda.
Dacă pentru părinții din alte țări ar părea riscant să-și lase copiii să meargă pe bicicletă în asemenea condiții, în Finlanda așa ceva e normal; toată lumea trebuie să învețe să se descurce pe cont propriu, în fond, asta este iarna și așa a fost mereu în această perioadă. Oamenii trebuie să se adapteze și să ducă o viață sănătoasă afectând cât mai puțin mediul înconjurător - aceasta este viziunea pe care învățământul finlandez o transmite elevilor.
Această formă de deplasare nu este, însă, răspândită pe tot teritoriul Finlandei, de pildă în sudul țării. "Am organizat un tur de studiu pentru participanți din sudul Finldandei ca să vadă cum pedalatul spre școală ne ajută să avem grijă de orașul nostru", a declarat Pekka Tahkola pentru site-ul MNN. "Am vizitat câteva școli și am vorbit cu mai mulți profesori și diriginți. Sunt sigur că această școală se numără printre cele mai bune. Nu este singura, sunt multe școli în Oulu unde cei mai mulți copii vin pe jos sau pe bicicletă la școală", a mai spus inginerul.