Grumpy Cat, una dintre cele mai frumoase pisici din lume, a murit

Grumpy Cat, una dintre cele mai celebre pisici din lume, graţie numeroaselor sale imagini de pe internet în care afișa o atitudine morocănoasă, a murit la vârsta de 7 ani.

Pisica a murit marţi, din cauza unei infecţii urinare, "în braţele mamei sale, Tabatha (Tabatha Bundesen, n.r.)", se arată într-un comunicat transmis vineri de proprietara acesteia. "În afară de faptul că a fost copilul nostru şi un membru preţuit al familiei, Grumpy Cat a ajutat milioane de oameni din toată lumea să zâmbească, chiar şi în momente grele. Spiritul ei va rămâne viu prin fanii ei de peste tot", se mai arată în comunicatul citat de ziarul britanic Daily Mail.

Născută pe 4 aprilie 2012, în Morristown, Arizona, Grumpy Cat, pe numele real Tardar Sauce, a devenit o veritabilă senzaţie pe internet chiar din acel an, iar popularitatea sa a crescut în mod constant atât în presa tradiţională, cât şi în spaţiul online.

Motivul pentru care Grumpy Cat afişa o expresie morocănoasă în permanenţă consta în faptul că renumita pisică suferea de nanism felin, o maladie din cauza căreia nu creştea. În plus, avea ocluzie dentară inversă, mandibula fiind mai lungă decât maxilarul superior, ceea ce îi conferea animalului o expresie permanentă de nemulţumire.

View this post on Instagram

Some days are grumpier than others...

A post shared by Grumpy Cat (@realgrumpycat) on May 17, 2019 at 2:01am PDT

Pisica i-a adus proprietarei sale venituri de mai multe zeci de milioane de dolari, după ce a apărut în emisiuni televizate, pe coperta unor publicaţii celebre, precum The Wall Street Journal, The New York Time, şi chiar pe Broadway, într-o reprezentaţie a binecunoscutului musical "Cats".

De asemenea, imaginea ei a apărut pe numeroase produse, tricouri, cărţi pentru copii, felicitări și alte materiale de promovare.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod