Femeile afgane luptă pentru libertate postând imagini în care poartă costume naționale: „Așa se îmbracă femeile afgane!”

După ce au organizat proteste în cele mai mari orașe din Afganistan, femeile afgane și-au mutat acum pe rețelele de socializare protestul împotriva regulilor impuse de talibani.
Femeile afgane din întreaga lume postează pe rețelele de socializare imagini în care poartă costume populare colorate, folosind hashtagul #DoNotTouchMyClothes - „nu te atinge de hainele mele”.

Protestul este răspunsul față de o demonstrație orchestrată de talibani la Universitatea din Kabul, în care aproximativ 300 de femei apar îmbrăcate din cap până în picioare în negru, cu fețele și mâinile acoperite.



Acestea fluturau steagul talibanilor și spuneau că susțin militanții talibani, care au anunțat că femeile nu vor avea voie să ocupe funcții guvernamentale și că școlile și universitățile vor fi segregate în funcție de sex.

Citește și: Angelina Jolie este revoltată de situația din Afganistan. „E un eșec aproape imposibil de înțeles”





Bahar Jalali, istoric afgan și specialistă în studii de gen, a postat prima fotografie folosind hashtagul #DoNotTouchMyClothes, care apoi a inspirat numeroase femei afgane din întrega lume să facă același lucru.

Peymana Assad, prima persoană de origine afgană care a ocupat un post public în Marea Britanie, a postat o fotografie în care poartă haine tradiționale colorate. „Aceasta este cultura afgană.
Rochia mea tradițională”, a scris Assad pe Twitter.

Cântăreața Ariana Delawari, care a reușit să fugă din Afganistan la scurt timp după ce talibanii au preluat controlul asupra capitalei, a publicat o imagine în care apar femei din familia sa purtând costume tradiționale.




Fiecare regiune din Afganistan are propriul său port popular, însă în ciuda diversității, toate au aceleași teme comune: multe culori, aplicații din oglinzi și broderii. Cele mai multe femei care au postat folosind hashtagul de protest consideră că hainele lor le reprezintă identitatea.

Acestea sunt rochiile autentice afgane.
Femeile afgane poartă haine colorate. Burqa neagră nu a făcut parte niciodată din cultura afgană
”, a scris pe Twitter Spozhmay Maseed, activistă pentru drepturile omului stabilită în Virginia, Statele Unite.



Suntem de secole o țară musulmană și bunicile noastre s-au îmbrăcat modest, cu hainele lor tradiționale, nu cu 'chadari' albastru inventat de talibani și burqa neagră arabă. Hainele noastre tradiționale reprezintă cultura noastră bogată și istoria de 5000 de ani care face fiecare afgan să fie mândru de cine este”, a adăugat Maseed.


Am postat acea imagine pentru că suntem femei afgane, ne purtăm cultura cu mândrie și credem că identitatea noastră nu poate fi definită de un grup de teroriști.
Cultura noastră nu este întunecată, nu este neagră sau albă - este plină de culoare, de frumusețe, de artă și artizanat și de identitate
”, a declarat pentru BBC cercetătoarea Lima Halima Ahmad, fondatoare a Paywand Afghan Association, asociație ce se concentrează asupra problemelor cu care se confruntă femeile din Afganistan.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
20 Septembrie 2021