De ce a avut medicul Burnei libertatea de a face experimente pe copii?

Întrebarea care se află pe buzele tuturor este "De ce i s-a permis acestui om să mutileze și să ucidă copii?"
Gheorghe Burnei, șeful clinicii de ortopedie de la Spitalul Marie Curie și profesor la Catedra de Chirurgie și Ortopedie Pediatrica a UMF Carol Davila din București, a fost ani la rândul unul dintre cei mai respectați și căutați medici din România.

Doctorul a fost plasat în arest la domiciliu duminică, 11 decembrie. Procurorii spun că medicul a realizat operaţii pentru afecţiuni inventate, a făcut prelevări de ţesut şi fragmente osoase fără ca pacienţii să ştie, şi a făcut experimente medicale ilegale pe copii. Tot mai multe astfel de cazuri ies la lumină. Părinții copiilor schingiuți își spun poveștile desprinse parcă din filmele de groază. Copiii lor au fost supuși inutil unor intervenții chinuitoare. Unii dintre ei au rămas cu sechele pe viață, alții au murit.

În decembrie 2013, doctorul Burnei face o intervenție în premieră națională pe o fetiță cu scolioză. Fata de opt ani moare pe masa de operație. Implantul pe care l-a folosit nu era recomandat pentru scolioza asociată bolii de care suferea Andreea. Intervenția i-ar fi lăsat bazinul la fel de strâmb, spun doctori care au avut acces la documentele medicale.
Din cauza operației, particule de grăsime din măduvă au migrat în sânge și fata a murit. În plus, Burnei i-a băgat din greșeală și un șurub în măduva spinării. „Oricum murea”, i-a spus doctorul mamei. În ciuda bolii neuromusculare grave, fata putea să mai trăiască ani sau zeci de ani, spun doctorii. „Asta-i viața”, i-a spus Burnei. „Ești tânără, poți să faci altul.”, se arată într-un caz prezentat de casajurnalistului.ro 

O altă fată, operată acum 18 ani, a rămas paralizată în urma unei intervenții realizate de medicul groazei. Fata a fost supusă în total la 11 intervenții chirurgicale, fiindu-i implantat un dispozitiv ceramic care nu era omologat. Operațiile nu au reușit însă, iar tânăra este acum imobilizată la pat. Un alt caz, relatat de Digi 24, este cel al unui copil de 11 ani ai cărui părinţi susţin că ar fi fost la un pas să rămână fără un picior, după ce medicul Gheorghe Burnei i-a montat un dispozitiv improvizat din ciment şi sârmă. 

Toate aceste cazuri îngrozitoare au ajuns acum în atenția opiniei publice, dar ele erau cunoscute.
Medicii care au lucrat cu doctorul Burnei îi cunoșteau adevărata față. 



Ortopedul Roman Marchitan, care în prezent lucrează într-un spital din Franţa, a fost rezident la secția de ortopedie pediatrică de la Marie Curie, sub îndrumarea lui Burnei. Este primul medic care a fost de acord să vorbească public despre experiența profesională cu Gheorghe Brunei. Roman Marchitan povesteşte despre experienţa sa cu medicul Gheorghe Burnei şi susţine că „imaginea de monstru fără remuşcări există în carne şi oase”, fiind cunoscute de către ceilalţi medici experimentele pe care acesta le făcea pe pacienţi. 

"Burnei reinventase un fel de medicină paralelă, contrară oricărei logici curente, călcând pe victime fără nici o fărâmă de mustrare de conştiinţă. Dacă aţi avea posibilitatea să cunoaşteţi persoana aşa cum am cunoscut-o noi, aţi înţelege că imaginea de monstru fără remuşcări nu e doar produsul impresiei unei mase subiective de victime, există în carne şi oase şi nimic din ce auziţi în legătură cu el nu e exagerat,” scrie Marchitan, potrivit digi24.ro.

„Pacienţii nu depuneau plângere pentru că erau condiţionaţi să-l considere autoriatea supremă şi li se dădea de înţeles că era vorba de câte un eşec excepţional.
Mă întreb dacă cineva se va apuca într-o zi să evalueze în mod obiectiv amploarea catastrofei. Să ia condicile operatorii, să contacteze pacienţii, să reevalueze cazurile şi să le rediscute cu nişte medici competenţi,” adaugă Marchitan.
Vă asigur că toată lumea ştia ce se întâmplă. Între timp, Burnei a continuat cu premierele mondiale, cultul mesianic generase o isterie întreagă, era suficient să vezi sala de aşteptare de la consultaţii, conferenţiarul devenise profesor plus o colecţie epustuflantă de alte titluri şi funcţii. Intangibil,” spune medicul.

Întrebarea care se află pe buzele tuturor este: "De ce i s-a permis acestui om să mutileze și să ucidă copii?". Cum a fost posibil ca acest medic să transforme copiii în cobai, în văzul tuturor?

"Nu toate cadrele medicale sunt vinovate. Sunt unele care acționează drept roboței, își fac treaba conștiincios, altele încep sa gândească și începe departajarea de partea șefului! Alt cadre medicale se opun, au un cuvânt de spus, reacționează. Devin incomode și sunt îndepărtate încet, încet!", comentează un asistent medical la un articol publicat de casajurnalistului.ro.

Regula "accepți sau dispari" se pare că este una des întâlnită în spitalele din România.
Un alt caz este cel al fostului director al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, care avea o schemă bine pusă la punct pentru a sustrage zilnic sume uriașe din fondurile spitalului. Mai mulţi angajaţi de la Malaxa au povestit, potrivit adevarul.ro, că în spital se ţinea o contabilitate dublă: „directorul financiar ţine şi lucrurile în echilibru, ca să se menţină cât de cât activitatea, dar satisface şi extravaganţele financiare nemaivăzute ale lui Secureanu”.

Lipsa reacției și tendința generală de a "închide ochii" în fața actelor de corupție provoacă drame de neimaginat.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
16 Decembrie 2016