Cum arată un spital închis în 2010: Totul e ca în ultima zi, lipsesc doar medicii și pacienții

O serie de imagini uimitoare surprind felul în care arată un spital părăsit în urmă cu aproape zece ani. Totul arată de parcă unitatea s-a închis ieri. Și totuși, de ce a fost închis?
Au trecut nouă ani, dar parcă a fost ieri: paturile goale, scaunele, tărgile și echipamentele medicale, inclusiv aparatul RMN, au rămas așa cum au fost lăsate în ultima zi de funcționare a spitalului. Saloanele, holurile lungi și cabinetele doctorilor arată lună. Și totuși, acesta e un spital părăsit dintr-o zonă rurală din apropiere de Atlanta, Georgia.

Autorul imaginilor este un explorator urban, autointitulat Abandoned Southeast. El a explicat de ce a fost închisă această unitate: "Spitalul era unul dintre cei mai mari angajatori din zonă, dar avea probleme din cauza lipsei de pacienți.
În unele săptămâni abia dacă erau doi pacienți, deși avea vreo 20 de paturi. Întrucât înghițea multe fonduri din buget, autoritățile locale nu au avut încotro și au închis unitatea, dar au păstrat-o așa, în speranța că o vor redeschide într-o zi."

Localnicii au cerut autorităților să nu închidă spitalul, întrucât multe persoane ar fi nevoite să se deplaseze la o distanță de o oră de condus pentru a primi tratament medical, dar, din lipsă de fonduri, această decizie a fost inevitabilă.
"Aproape 100 de angajați și-au pierdut slujbele după închiderea spitalului. Întrucât autoritățile au sperat că îl vor putea redeschide cândva, dotările nu au fost vândute sau mutate. Spitalul a rămas ca cum și-a închis porțile ieri. Am găsit chiar și mâncare expirată în bucătărie", a mai povestit autorul fotografiilor.

Din 2010, 82 de spitale din zonele rurale au fost închise în Statele Unite, notează Daily Mail. Motivele sunt complexe, dar cele mai afectate au fost statele din sud-estul Americii.
Pentru comunitățile rurale, spitalele sunt un serviciu important, dar foarte costisitor. Confruntate cu acumularea unor datorii de milioane de dolari, autoritățile locale sunt nevoite să renunțe la susținerea acestor unități.


Foto: Daily Mail
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod