Polyana aştepta o maşină comandată prin aplicaţia Uber, în faţa unui complex de apartamente din Jacarepagua, Rio de Janeiro, în jurul orei 20:00, când a fost abordată de un individ. "S-a aşezat lângă mine, m-a întrebat cât e ceasul, i-am spus, însă am văzut că nu vrea să plece. Am vrut să-mi mut telefonul, însă el mi-a spus: <<Dă-mi telefonul. Nu încerca să reacţionezi pentru că am o armă>>. Era prea aproape de mine şi m-am gândit că dacă are o armă nu va avea timp să o scoată. Aşa că l-am lovit de două ori cu mâinile şi o dată cu piciorul, el a căzut şi i-am spus: <<Acum aşteptăm poliţia>>", a povestit Viana pentru site-ul MMA Junkie.
Dana White, președintele UFC, a publicat o fotografie în care se vede clar bilanțul confruntării - individul care a încercat să o jefuiască pe Polyana avea fața tumefiată, plină de răni. Într-o altă imagine se vede "arma" cu care o amenințase, un pistol din... carton. Atât de sigur pe el a fost agresorul, încât s-a gândit că întunericul, tupeul și o armă falsă din carton sunt de ajuns pentru a-și intimida ținta, dar a avut parte de surpriza vieții lui.
După ce l-a doborât din câteva mișcări, fără ca hoțul să aibă vreo reacție, Viana le-a cerut trecătorilor să cheme poliția. "După ce a luat repede niște pumni, m-am gândit că s-a speriat. Așa că n-a mai reacționat. M-a rugat să-l las să plece, susținând că m-a întrebat cât e ceasul, și i-am zis: <<M-ai întrebat pe naiba>>. Când a văzut că mă enervez, de speriat ce era, mi-a zis să chem poliția, îi era frică să nu-l iau iar la bătaie", a povestit luptătoarea.
Polițiștii l-au dus pe hoțul ghinionist la spital, iar Viana a aflat apoi că acesta tocmai fusese eliberat după a ce a comis altă infracțiune.
Nu-i prima oară când luptătoarea e nevoită să se apare singură în Brazilia, o țară în care jafurile comise cu violență asupra femeilor sunt ceva obișnuit. Viana a mai ripostat la fel de dur când un hoț a încercat să-i fure telefonul, în orașul ei natal, Belem. "A încercat să mi-l ia din mână și când l-am lovit în față s-a speriat. Atunci m-am speriat și eu. Nu știu dacă m-am speriat fiindcă erau doi. Eram și eu speriată, dar cred că el era mai speriat ca mine și a sărit pe motocicletă și duși au fost", a povestit ea.
Viana are zece victorii, din care patru prin KO, şi două înfrângeri în cariera din artele marţiale mixte, așa că oricine încearcă să o atace realizează aproape instantaneu că a fost o idee proastă.
Cea mai proastă idee a unui hoț: A încercat să jefuiască o luptătoare
Polyana Viana (26 de ani) i-a arătat de ce e în stare unui individ care a încercat s-o jefuiască.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.