Poveștile despre pisicile abandonate par niște povești de adormit copiii uneori. Ajunse pe stradă, multe animale sunt nevoite să supraviețuiască în condiții dure până când, într-o bună zi, oamenii inimoși le descoperă și le iau acasă, îngrijindu-le. Este și povestea lui Dinah, o pisică salvată de pe stradă care părea că nu mai are mult de trăit.
În iulie 2019, o fată, Molly Sotak, a văzut o pisică aflată într-o stare deplorabilă - slabă, murdară și bolnavă, aceasta arăta oribil, iar sfârșitul său era, din păcate, destul de aproape.
Molly a urmărit-o câteva zile și și-a dat seama că aceasta nu va supraviețui dacă nu este dusă la veterinar. "Era doar piele și os. Cred că am urmărit-o vreo patru sau cinci zile înainte s-o prind", a povestit Molly pentru The Dodo. Fetița a contactat adăpostul Cat Alliance, iar cei de acolo au fost de acord să o găzduiască.
"Petele negre de pe fața ei sunt purici și excremente de purici! Tot corpul ei este infestat cu purici. Este slăbită, deshidratată și are o infecție respiratorie severă, precum și câteva bube dureroase pe limbă provocate de caliciviridae (virus frecvent întâlnit la pisici, n.r.). Cu atâtea congestii și durerile provocate de bubele infectate, nu-i de mirare că pisica nu se putea hrăni. Acum primește tratament contra purisicilor, antibiotice și fluide intravenoase", anunța pagina de Instagram a centrului Stray Cat Alliance după primirea pisicii.
Îngrijirea de care Dinah a avut parte a dat repede rezultate. Felina a prins putere, s-a însănătoșit și după ce medicul veterinar s-a asigurat că nu mai are nicio problemă medicală, a fost adoptată de femeie.
Citește și: 60 de animale adoptate în aprilie. Carantina nu ne oprește să fim buni!
Rebecca Schneider, cea care a luat-o de la adăpost, spune că a văzut că pisica venea după o luptă grea pentru supraviețuire și chiar dacă nu arăta perfect, asta nu a împiedicat-o să o ia acasă. Înconjurată de dragoste într-un cămin primitor, Dinah s-a transformat și nu mai are nicio urmă a trecutului său dificil. Încă o dovadă că pisicile au mai multe vieți și că o a doua șansă primită poate face minuni!
Foto: Bored Panda