7 fete care au schimbat lumea

9 Octombrie 2020
Dacă este un lucru pe care îl putem învăța din poveștile acestor fete este acela că niciodată nu e prea devreme în viață pentru a face lucruri mărețe, indiferent cine ești sau de unde vii.

În fiecare an, pe 11 octombrie, este celebrată Ziua Internațională a Fetelor, o zi în care ne amintim că peste 1,1 miliarde de fete din întreaga lume își încep drumul către maturitate.


Cele mai multe dintre ele se luptă zilnic cu dificultăți greu de imaginat, precum căsătoria forțată la vârste fragede, violența sau agresiunea sexuală și cu lipsa unor drepturi de bază precum dreptul la educație sau la asistență medicală.

În fiecare an, 12 milioane de fete sub 18 ani sunt căsătorite, 130 de milioane de fete din întreaga lume sunt retrase de la școală, în timp ce aproximativ 15 milioane adolescente cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani au parte de o experiență sexuală forțată, potrivit Agerpres.

La nivel mondial, aproape 1 din 4 fete cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani nu este angajată și nici nu are parte de educație sau formare, comparativ cu 1 din 10 băieți de aceeași vârstă. Citește mai mult aici.


Descoperă poveștile a șapte fete care au schimbat lumea.

Malala Yousafzai

Malala Yousafzai este o activistă care militează pentru dreptul fetelor la educație. În anul 2012, când avea 15 ani, un taliban a împușcat-o în cap într-o tentativă de asasinat ce avea legătură cu campania sa pentru dreptul fetelor de a primi educație. La vârsta de 17 ani, Malala a primit Premiul Nobel pentru Pace, devenind cel mai tânăr laureat Nobel din istorie.

Greta Thunberg

Adolescenta în vârstă de 17 ani este unul dintre cei mai cunoscuți activiști de mediu din prezent. În 2019, Greta Thunberg a fost liderul celui mai mare protest pentru climă din istorie. Peste 160 de țări au luat parte la mișcarea declanșată de Greta. Adolescenta din Suedia a fost inclusă de Forbes pe lista Celor mai puternice femei din lume în 2019 și a fost nominalizată în doi ani cosecutivi (2019 și 2020) la Premiul Nobel pentru Pace.

Sharbat Gula

Portretul realizat de Stephen Curry este numit adesea una dintre cele mai cunoscute fotografii din lume. Fotograful a surprins chipul unei fete afgane cu ochii verzi, pe nume Sharbat Gula, aflată într-o tabără de refugiați din Pakistan. Chipul lui Gula, la acea vreme în vârstă de 12 ani, a apărut pe coperta revistei National Geographic în 1985 și a atras atenția asupra invaziei sovietice din Afganistan, care i-a făcut pe Gula și alte câteva mii de persoane să plece din țara natală. În prezent, Gula trăiește în Afganistan împreună cu copiii săi, pe care îi crește singură după moartea soțului său.

Ruby Bridges

În anul 1960, la vârsta de șase ani, Ruby Bridges a devenit primul elev de culoare care a urmat cursurile școlii primare din New Orleans. Eleva în clasa întâi s-a confruntat cu proteste, amenințări și a fost nevoită să meargă la școală însoțită de polițiști. Ruby a devenit un simbol pentru Mișcarea pentru Drepturi Civile din Statele Unite.

Anne Frank

Anne Frank s-a mutat cu familia sa în Olanda în timpul regimului nazist din Germania și a devenit celebră după publicarea jurnalului pe care l-a ținut timp de câțiva ani, cât a stat ascunsă în beciul unei familii din Amsterdan. După ce familia a fost descoperită și arestată de Gestapo, Anne a murit în lagărul de concentrare Bergen-Belsen în anul 1945, la vârsta de 15 ani. Tatăl său, Otto, singurul membru al familiei care a supraviețuit, a fost emoționat de jurnalul fetei, pe care l-a publicat. Jurnalul lui Anne Frank a fost tradus în peste 60 de limbi.

Sophie Scholl

Sophie Scholl a făcut parte din mișcarea de rezistență numită Trandafirul Alb, din timpul Germaniei naziste. Membrii rezistenței au fost prinși distribuind pamflete anti-naziste și desenând graffiti despre Hitler în Munchen, în timpul războiului. Sophie, la acea vreme în vârstă de 21 de ani, a scris cuvântul „Libertate” pe spatele rechizitoriului prin care era condamnată la moarte.

Mary Shelley

Mary Shelley avea doar 18 ani când a scris romanul Frankenstein, despre care mulți consideră că este originea genului science fiction. Shelly a fost numită „adolescenta care a inventat science fiction.”