Actrița este suspectată că a ascuns o donație de două milioane de euro de la un om de afaceri senegalez și că și-a stabilit în mod fraudulos reședința în Portugalia.
Ea a ascuns donația de la Mamadou Diagna Ndiaye, sub acoperirea unui împrumut, fapt ce i-a permis să nu plătească taxe de transfer, în valoare de 1,2 milioane de euro. De asemenea, prin declararea, fictive, a domiciliului în Portugalia, a mai înșelat statul cu 236000 de euro, cât ar fi reprezentat impozitul pe venit.
Omul de afaceri senegalez care i-a făcut donația lui Adjani este și președinte al Comitetului Naţional Olimpic şi Sportiv din Senegal (Cnoss) şi membru al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).
Actrița contestă acuzațiile
„Isabelle Adjani contestă faptele reproşate şi nu a comis nicio infracţiune”, au declarant avocaţii ei, Julie Freal-Saison şi Cédric Labrousse.
De asemenea, aceștia mai susțin că urmărirea penală este „neîntemeiată şi disproporţionată”.Actrița și cântăreața, în vârstă de 68 de ani, cunoscută pentru rolurile din The killer summer (1983), Queen Margot (1994) sau mai recent Masquerade (2022), este este acuzată că a fraudat organele fiscale în 2013, 2016 şi 2017 prin două mecanisme.
Ancheta, deschisă în 2016
Ancheta a fost deschisă în 2016 în urma dezvăluirilor din „Panama Papers” privind un sistem de evaziune fiscală prin conturi în paradisuri fiscale. Isabelle Adjani a fost citată în instanță pentru calitatea sa de titular al unei firme din Insulele Virgine Britanice.
Investigaţiile nu au permis identificarea fluxurilor financiare din această firmă offshore, dar au evidențiat alte fapte: evaziune fiscal și spălare de bani, potrivit unor surse judiciare.
Artista cea mai premiată
Singura artistă franceză care a câştigat de cinci ori Premiul César pentru cea mai bună actriţă, Isabelle Adjani a debutat întâi în teatru și apoi în cinematografie, unde rolul ei din “Regina Margot” rămâne memorabil.
În 2020, acuzată de înșelăciune, în alt proces
Isabelle Adjani a fost acuzată de înșelăciune într-un alt process, din 2020.
Totul a pornit de la plângerea unui fost consultant care a acuzat-o că a ascuns rambursarea sumei de 157.000 de euro pe care i-o datora. Sursa foto: Hepta